Scenarii de coşmar

Chiar dacă am fost deseori acuzat de cei taxaţi, pe drept sau pe nedrept, ca adept al teoriei conspiraţiei, cum să refuz să dau curs unor scenarii, pe care le-am socotit fanteziste, iată că acum mă văd obligat să lansez eu însumi câteva asemenea scenarii. Ele sunt generate şi deci au ca bază afirmaţii făcute zilele trecute de doi şefi de stat aflaţi în epicentrul atenţiei mondiale. Vladimir Putin şi Alexander Lukaşenko. Precum şi o realitate la care primul s-a referit deseori în anii în care a domnit la Kremlin. Despre ce este vorba?

Vladimir Putin s-a dat în primire. Vorbindu-le mai marilor instituţiilor de forţă din Federaţia Rusă chiar în această săptămână şi adresându-se astfel indirect întregii opinii publice mondiale, preşedintele Federaţiei Ruse ne-a informat în detaliu asupra fondurilor imense de bani prin care guvernul de la Moscova l-a finanţat în ultimii ani pe Prigojin. Şi armata sa de mercenari. Care a acţionat în forţă în Africa şi în Ucraina. Şi despre care se ştie - absolut nimeni nu contestă acest lucru - că, împreună cu camarazii săi, a săvârşit pe ambele continente nenumărate crime de război. Devoalând respectiva finanţare, Vladimir Putin recunoaşte implicit că el şi mai marii Federaţiei Ruse sunt cel puţin complici ai respectivelor crime. Ce act de acuzare ar putea fi mai convingător decât această auto-acuzare făcută la ce mai înalt nivel şi în modul cel mai public cu putinţă? Din acest moment, începând din această săptămână de pomină, niciun pro-putinist nu mai are dreptul să-l apere, să-l scuze, să-l cauţioneze pe liderul de la Kremlin. Şi mai grav este că, dacă a făcut această recunoaştere publică, înseamnă că pur şi simplu nu-i pasă de consecinţe.

O a doua informaţie bombă ne-o furnizeză Alexander Lukaşenko. După ce relatează în detaliu discuţia avută cu liderul de la Kremlin, în care acesta i-a mărturisit că intenţionează să recurgă la decimarea mini-armatei lui Prigojin, care se îndrepta tumultuos către Moscova, precizând faptul că acesta din urmă refuză să-i răspundă la telefon, Lukaşenko a intrat şi în detaliile dialogului, tot telefonic, pe care l-a avut cu Prigojin. Un dialog caracterizat prin multe înjurături, dar la capătul căruia, având în prealabil undă verde de la Kremlin, l-a convins pe Prigojin să vină în Belarus, însoţit fiind şi de nucleul său de luptători. Ei bine, vorbindu-le la rândul lui principalilor colaboratori cu covoare de tinichele pe piept, Lukaşenko le-a spus acestora că prezenţa lui Prigojin şi a colaboratorilor acestuia pe teritoriul belarus este extrem de importantă şi poate deveni foarte utilă. Prigojin urmând să-şi utilizeze vasta sa experienţă, ca şi experienţa camarazilor săi, pentru a instrui forţele speciale din Belarus în ceea ce priveşte tehnicile de luptă şi utilizarea echipamentelor moderne. Cu alte cuvinte, o persoană condamnată la 10 ani pentru tâlhărie în Federaţia Rusă, deci un infractor, devenit colaborator apropiat al lui Putin şi săvârşind crime în serie în Africa şi în Ucraina, urmează să-şi împărtăşească experienţa în faţa reprezentanţilor armatei din Belarus. Este foarte grav. Atât de grav încât Tribunalul Penal Internaţional ar trebui să ia în calcul şi această complicitate.

Mai există şi un al treilea scenariu horror pe care ar trebui să-l luăm în calcul. Nici liderul de la Kremlin, nici mai marii Federaţiei Ruse, nici reprezentanţii serviciilor secrete occidentale şi nici chiar liderii din Statele Unite şi din statele Uniunii Europene nu au ascuns faptul că, pe parcursul timpului, atunci când au avut întâlniri la Kremlin, ele au fost urmate de agape aproape întotdeauna organizate de "bucătarul" lui Putin. Respectiv de Evgheni Prigojin. Acesta, om de mare încredere al liderului de la Kremlin, asigura, se spune, pe lângă servicii impecabile legate de respectivele agape, şi o discreţie absolută. Prigojin prezenta atâta încredere, încât de cele mai multe ori, în cea de-a doua parte a respectivelor agape, participa el însuşi la aceste mese, luând loc şi conversând cu mai marii lumii. Să reţinem expresia deseori utilizată de "garantare a discreţiei". Ce înseamnă asta? Că Prigojin ar fi luat toate măsurile necesare pentru ca întâlnirile respective să nu fie înregistrate audio şi video. Pentru ca ce s-a discutat să rămână între cei patru pereţi. Culmea este că reprezentanţii serviciilor secrete occidentale, care îi însoţeau pe mai marii statelor respective, au înghiţit respectiva găluşcă. În mod voluntar. Sau fiindcă n-au avut încotro. Numai că portretul psihologic al lui Prigojin nu corespunde acestei legende. Dimpotrivă. Am convingerea că Prigojin a înregistrat în spaţiile care în definitiv îi aparţineau, audio şi video, integral respectivele agape. Şi că deţine în acest sens o impresionantă bancă de date. Care, dacă ar fi devoalată opiniei publice mondiale, ar avea efectul unei bombe atomice. Punându-i în mare dificultate pe reprezentanţii unor state care în prezent îl acuză pe Vladimir Putin de crime de război. Şi atenţie. Dacă Prigojin tot s-a certat iremediabil cu Vladimir Putin şi dacă va începe să plaseze pe piaţă asemenea imagini, prea puţini îl vor putea acuza pe liderul de la Kremlin că acesta şi-a dat în gât invitaţii. Deşi cel care va avea imens de câştigat de pe urma unor asemenea dezvăluiri va fi însuşi Vladimir Putin, pentru că astfel îi va pune în mare dificultate pe cei mai importanţi lideri ai lumii. Consecinţa firească ar fi o lovitură mediatică, propagandistică, de o putere devastatoare.

Şi, oricât îmi vine de greu, îndrăznesc să mai iau în calcul şi un alt scenariu. Vladimir Putin a dizlocat pe teritoriul belarus, în unităţi militare special destinate acestui scop, armament nuclear. A spus şi a repetat că la acest armament nuclear nu vor avea acces decât militarii ruşi, atunci când va fi necesar. Lui Evgheni Prigojin şi acoliţilor săi le-a fost destinată tot o unitate militară până de curând dezafectată. În ipoteza în care Prigojin, însoţit de un comando bine instruit, va acţiona în forţă şi va pune mâna pe o parte a arsenalului militar rusesc din Belarus şi dacă cumva, Doamne fereşte, va utiliza acest arsenal nuclear, liderul de la Kremlin, care cel puţin aparent se află în raporturi de mare duşmănie cu şeful armatei de mercenari, nu va putea fi acuzat că a apăsat pe butonul nuclear. Altcineva o a face în nume propriu. Aparent scapă basma curată şi Lukaşenko, care va afirma răspicat, în ipoteza unui asemenea scenariu de groază, că nu este implicat în niciun fel şi că a avut loc o acţiune care nu a mai putut fi controlată de nimeni, pusă la cale de Prigojin.După cum se vede, Prigojin este numai bun pentru a scoate toate castanele din foc pe mâna lui.