Şcolile, adăpost pentru imigranţi şi refugiaţi

IULIAN MAREŞ
Ziarul BURSA #Politică / 9 septembrie 2015

Şcolile, adăpost pentru imigranţi şi refugiaţi

Presa internaţională susţine că în rândul imigranţilor au fost identificate persoane cu experienţă de luptă în cadrul ISIS

Elevii şi studenţii noştri ar putea avea colegi de cameră imigranţi şi refugiaţi din Siria, începând din luna noiembrie, după intenţiile Ministerului Educaţiei.

Vestea că instituţia inventariază posibilităţile de cazare ale şcolilor şi universităţilor pentru imigranţi şi refugiaţi a stânit valuri de controverse, unii spunând că acest lucru nu poate fi adevărat, alţii afirmând că acţiunea este un test pentru opinia publică sau că vizează inflamarea spiritelor. Cert este că Ministerul Educaţiei a transmis Inspectoratelor o astfel de adresă, la care unele instituţii chiar au răspuns: Universitatea din Bucureşti a anunţat că poate pune la dispoziţie 80 de locuri de cazare în căminele de la Măgurele, iar Universitatea Politehnică - 50 de locuri.

Vicepremierul Gabriel Oprea a convocat la 27 august 2015 o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, pentru "evaluarea riscurilor privind posibilul impact de securitate ca urmare a creşterii fenomenului imigraţionist la frontierele României", ocazie cu care a fost adoptată Hotărârea nr. 2/2015 "privind realizarea cursurilor de acţiune pentru gestionarea fenomenului imigraţionist la frontierele României".

Potrivit legii, imigranţii şi refugiaţii ar trebui cazaţi în centrele de azilanţi ale Ministerului Afacerilor Interne, care ar putea primi circa 1000 de persoane.

Autorităţile noastre au găsit, însă, "soluţia salvatoare", Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice întocmind o adresă pe care a transmis-o la nivelul inspectoratelor şcolare şi universităţilor şi prin care a solicitat evaluarea capacităţii respectivelor unităţi de învăţământ de a asigura sprijin "în eventualitatea unui aflux masiv" de imigranţi.

Nu este clar dacă propunerea a fost emanată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sau dacă a fost rezultatul unei interpretări la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, dar este atât de uluitoare încât se impun clarificări şi explicaţii imediate din partea autorităţilor. Nu este ofensatoare la adresa refugiaţilor prezumţia că în rândul lor se pot ascunde persoane cu experienţă de luptă în cadrul ISIS.

Aşadar, nu există acum presiune, dar autorităţile române se pregătesc pentru ce e mai rău.

Să aibă asta legătură cu menţiunea făcută ieri de parlamentul Laszlo Borbely, în cadrul unei dezbateri, conform căreia este posibil ca României să îi fie repartizaţi suplimentar 4600 de refugiaţi? Într-o astfel de eventualitate, capacitatea cumulată de cazare a centrelor de azilanţi ale MAI ar fi categoric depăşită. Dar şi aşa, este aberantă ideea de a caza în şcoli şi centre universitare refugiaţi în privinţa cărora autorităţile au posibilităţi foarte limitate de a le verifica trecutul, este aberantă pentru că sfidează orice logică de protecţie antiteroristă.

Europa - Terminus Paradis

Comisiile pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Senat au organizat, ieri, o dezbatere privind problema migraţiei în Uniunea Europeană şi criza imigranţilor în Europa, la care au fost prezenţi şi reprezentanţii comisiilor parlamentare pentru politică externă, apărare şi ordine publică şi reprezentanţii Comisiei speciale comune pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. Iniţiativa i-a aparţinut lui Laszlo Borbely, preşedintele Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor.

Suportul tehnic pentru discuţiile politice l-a oferit Ministerul Afacerilor Interne, instituţia direct responsabilă de gestionarea refugiaţilor ce urmează să fie relocaţi în România, prin intermediul reprezentanţilor săi prezenţi la eveniment: Bogdan Tohăneanu, secretar de stat în cadrul MAI, secondat de chestorul Ioan Buda, şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Răspunzând întrebărilor adresate de parlamentari, cel dintâi a precizat că angajamentul României este să preia, timp de doi ani, 1785 de refugiaţi, dintre care 1705 ajunşi în spaţiul Uniunii Europene şi 80 aflaţi în zone extra-comunitare. Numărul a fost propus Comisiei Europene în baza estimărilor privind capacitatea de cazare de care dispune MAI, aceasta fiind în prezent de circa 950 - 1000 de persoane, cu posibilitatea de extindere. Autorităţile române şi-au exprimat la Bruxelles preferinţa ca persoanele relocate în ţara noastră să fie refugiaţi sirieni, dintre cei găzduiţi de Grecia, "pe considerente practice": în România există o comunitate siriană, care poate facilita integrarea refugiaţilor. Procesul de relocare va fi gradual: cel mai probabil, în luna noiembrie a anului curent va sosi un prim lot de 300 de persoane, iar ulterior aproximativ 100, în fiecare lună.

Bogdan Tohăneanu a insistat asupra faptului că "la acest moment, nu există o presiune migratorie pe frontierele României, iar MAI este pregătit pentru eventuale situaţii excepţionale". Afirmaţia sa are deplină acurateţe, dar cu referire strictă la prezent.

La dezbaterea găzduită de Palatul Parlamentului, membrii Comisiilor pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor şi Senat, la unison cu Leonard Orban, consilierul prezidenţial pentru probleme europene, au repetat faptul că România trebuie să insistente pentru menţinerea principiului acceptării voluntare a cotelor de refugiaţi. Din atitudinea lor comună, s-a putut deduce existenţa unor presiuni la nivel european contrare ca sens cu poziţia recent exprimată de ţările membre ale Grupului de la Vişegrad (Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria), de respingere a cotelor obligatorii de refugiaţi - acesta fiind o propunere oficială avansată în mod repetat de Germania şi Franţa şi, aparent, susţinută tacit de Jean Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene. Această triadă a migraţiei care insistă ca Europa să primească refugiaţi, pe care apoi să-i distribuie în statele membre ale Uniunii Europene.

De altfel, acest vânt al schimbării demografice la nivel european, în care suflă mai ales Germania, a bătut şi în timpul dezbaterii organizate ieri în Parlamentul României: mai mult de jumătate din timpul alocat discuţiilor a fost dedicat problemelor pe care le ridică "integrarea" refugiaţilor, nu relocarea lor temporară în Europa. În lumina statisticilor FRONTEX, conform cărora 60% dintre refugiaţi sunt în segmentul de vârstă 18 - 25 de ani, devine clar că sosirea lor pe pământ european este definitivă, pentru că o parte din bătrâna Europa este dornică de carne tânără.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. In Romania sunt peste 50,000 de palestinieni, 30,000 de iraquieni, acum si fratii sirieni, cam 50,000 vor fi aici!!!!Traiasca kebabul si shaorma, capoliticienii romani sunt numai clowni!!!

    1. Propun ca cei care au mai mult de 3 case , s-au mai mult de 10 camera sa adopte, proportional, familii de imigranti.Ar fi o integrare rezonabila in societatea noastra care incet ,incet devine multinationala.Pe cand ROMANIA VA FI O FEDERATIE ?

      SCRIS gresit s-au in loc de sau

    Daca as fi in situatia unui cetatean sirian, de exemplu, ma gandesc ca sunt obligat sa plec din tara mea ca refugiat dar dupa terminarea conflictelor doresc sa ma intorc, eu asta sper si pentru cei ce vor veni in Romania, altfel sunt imigranti nu refugiati.

    ... Elevii şi studenţii noştri ar putea avea colegi de cameră imigranţi şi refugiaţi din Siria, începând din luna noiembrie, după intenţiile Ministerului Educaţiei.....

    Care imigranti si refugiati i-ar putea sechestra pe "colegii, elevi sau studenti" pentru cine stie ce revendicari.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb