SCRISOARE DESCHISĂ

Preşedintele Consiliului de Administraţie, Dr. Ing. Ştefan Mărginean
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 februarie 2008

"Neferal" bate de multă vreme la uşa CNVM

"Neferal" bate de multă vreme la uşa CNVM

Către,

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, personal Doamnei Prof. Univ. Dr. Gabriela Anghelache

Spre ştiinţă:

Domnului Stere Farmache - Preşedintele Director General al SC BVB SA

Distinsă Doamnă/Stimate Domn,

Constatând, cu regret, că, deşi au trecut circa trei luni de la audienţa acordată vineri, 16 noiembrie 2007, fără a fi primit din partea Dumneavoastră cel puţin un răspuns intermediar, ne aflăm în situaţia foarte delicată de a vă supune atenţiei următoarele:

V-am solicitat, în mod repetat, să utilizaţi autoritatea şi atribuţiile specifice ale Instituţiei, ce cu onoare o conduceţi, pentru clarificarea modului în care cei doi acţionari "justiţiabili de profesie" (Paul Dan Viorel şi Paul Cristian Mihai) au intrat în posesia fiecăreia dintre acţiunile pe care pretind că le deţin în capitalul social al SC Neferal SA.

Credem sincer că este de datoria noastră să vă informăm că, în ipoteza când, până vineri - 15 februarie a.c., măsurile dispuse prin Ordonanţa CNVM nr. 14 din 08 ianuarie a.c., nu vor fi finalizate, vom fi nevoiţi să adresăm plângeri/sesizări celorlalte organe ale statului, având competenţă specifică de verificări prealabile şi - după caz - declanşarea urmăririi penale, astfel încât cei doi "acţionari" să fie obligaţi a prezenta înscrisurile originale pe care continuă să refuze cu înverşunare să le prezinte funcţionarilor desemnaţi prin res­pectiva Ordonanţă.

Pentru bună regulă, vă informăm că vom înainta câte un exemplar al sesizărilor respective Administraţiei Prezidenţiale, Comisiilor pentru abuzuri din cadrul celor două Camere din Parlamentul României, Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, etc. precum şi mass-media - scrisă şi electronică - informând, în mod corespunzător, asupra modului în care sunt trataţi emitenţii de către principalele instituţii cu atribuţii de coordonare şi supraveghere a pieţei de capital în România.

Reiterăm punctul de vedere (arhidovedit, atât în corespondenţa înaintată Dumneavoastră cât şi scrisorilor procesuale depuse în cele peste 14 dosare aflate pe rolul Instanţelor judecătoreşti) că cei doi acţionari "reclamagii de profesie" urmăresc aducerea SC Neferal SA în situaţia de a-şi înceta activitatea. Atacând în justiţie absolut toate Hotărârile AGOA/AGEA referitoare, prin altele, la majorarea de capital, delistarea titlurilor SC Neferal SA, amplificarea activităţii productive, având ca obiectiv obţinerea unui profit net de circa un milion euro, stoparea diminuării legale a capitalului etc, au creat serioase dificultăţi în realizarea curentă a unora dintre activităţile CAEN, cuprinse în obiectul de activitate, imposibilitatea încheierii anului financiar 2007 şi alte consecinţe deosebit de grave, ce nu pot fi trecute cu vederea de către autorităţile financiar fiscale, care sunt obligate, prin Legislaţia în vigoare, să res­pecte anumite termene.

Personal, nu cred că pe alte pieţe de capital se întâmplă ceva asemănător de grav iar Instituţia CNVM (investită să supravegheze) asistă neputincioasă în faţa unor şantajişti pe care îi sprijină să ocupe cele mai înalte funcţii în Instituţiile specifice pieţei de capital din România (vicepreşedinte al Bursei de Valori Bucureşti).

În aşteptarea răspunsului Dumneavoastră, vă rog să primiţi asigurarea celor mai alese sentimente de deosebită stimă.

"Neferal" insistă în conflictul cu Dan Paul

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nu a dat până în prezent niciun verdict în ancheta iniţiată asupra modului în care preşedintele "Asociaţiei Brokerilor", domnul Dan Paul, a intrat în posesia acţiunilor "Neferal". Reamintim că investigaţia a fost iniţiată pe 8 ianuarie, ca urmare a solicitărilor repetate făcute de "Metanef" SA, acţionarul principal al "Neferal". Ştefan Mărginean, preşedintele "Neferal" şi "Metanef", susţine că Dan Paul împiedică desfăşurarea normală a activităţii companiei "Neferal", contestând în mod repetat deciziile luate de acţionari.

Domnul Mărginean a trimis ieri o scrisoare către CNVM, pe care o publicăm mai jos, în care ameninţă chiar cu declanşarea urmăririi penale dacă până vineri, 15 februarie, CNVM nu prezintă concluziile investigaţiei asupra lui Dan Paul.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...prof. univ. dr.(mai lipseste titlul ACADEMICIAN ) in domeniul PIETEI de CAPITAL nu mai trebuie dovedita, a fost demostrata cu prisosinta in interventii televizate din urma cu 2 sau chiar 3 ani. A propos, care o fi "opinia" distinsei doamne cu privire la actuala situatie de pe piata de capital? Ar fi interesanta aparitia d-nei prof. la un talk-show pe TMC,poate ne lamureste care ar fi tendintele pe piata de capital in urmatoarele 3 luni, eventual ar putea veni insotita de predecesorul presedinte al CNVM, "DISTINSUL domn BOBOC" ,cel care a fost numit si mentinut in fruntea CNVM de catre clientela politica pentru a SUPRAVEGHEA si REGLEMENTA DEZASTRUL FNI . Domnule director, solutia cea mai rapida e cea penala, cu toate ca nici cu justitia romana nu trebuie sa va faceti mati iluzii... SUCCES !

    1. DOMNULE investitor sunt de acord total cu dumneavoastra!! In privinta (in) competentei dinstinsei doamne.. acad..CU domnul BOBOC NE-am lamurit! SI cu justitia romana suntem satui pana-ngat!!!!!!!! TOTUS SUCCES!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb