Se face prezenţa maeştrilor

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 4 februarie 2005

Deşi nu s-a desprimăvărat, ba mai mult, chiar a nins, prima dată în iarna asta începută anul trecut, la licitaţia Alis de duminică a apărut un car cu boi. Nu unul adevărat, desigur, în foaierul afumatului Teatru de operetă fiind multă lume şi puţin loc, ci unul pictat de Grigores-cu. Fără a avea şi alte informaţii decît propriile impresii şi senzaţii, acesta pare unul dintre cele mai adevărate care cu boi sau picturi, în general, de Grigorescu, vîndute la licitaţiile din România. Pictura are dimensiuni medii, 20x35,5 cm, şi este, ca de obicei şi inevitabil, autentificată de istoricul de artă Remus Niculescu. Ea a fost propusă cu un preţ normal pentru o astfel de ofertă, 623 de milioane, şi s-a vîndut cu unul niţel mai mare, 680 de milioane de lei. Asta înseamnă vreo 24 de mii de euro, insuficient pentru a o băga în topul primelor 10 vîn-zări de la Alis, cel plin de Grigorescu, 8 din 10 adică, cel de pe ultimul loc fiind cu vreo 5 mii de dolari mai scump. Paradoxal, în acest top este un singur car cu boi de Grigorescu, unul cu 9 cm mai lung şi cu 4 mai lat, vîndut anul trecut, pe 2 mai, cu ceva mai bine de 35 de mii de dolari.

În 2004 au fost propuse, la casa Alis, patru lucrări de Nicolae Grigorescu, cam una la trei luni, dacă nu şi mai des, ţinînd cont de vacanţa de vară pe care şi-o ia numita casă. Pe lîngă "Caru cu boi" vîndut în mai şi amintit mai sus, s-a mai dat, la 3 octombrie, o scenă cu personaje călărind în pădure, pe care s-au cerut 404 milioane şi s-au obţinut 420. Surpriza cea mare a venit la 13 iunie, cînd s-a vîndut o lucrare de Nicolae Grigorescu, dar nu la "Pictură - Grafică", ci la altă secţiune, la "Icoane - Obiecte de cult". "Drumul crucii", pictură în ulei pe mătase lipită pe carton, pe care mulţi au avut-o în mînă înainte de a ajunge demnă de licitaţie, are o ştampilă de provenienţă din colecţia C. Angelescu şi a fost atribuită de acelaşi renumit istoric de artă Remus Niculescu aceluiaşi Nicolae Grigorescu, căruia, de altfel, i-a autentificat mai toate picturile apărute sub numele său la licitaţiile Alis, ba chiar şi pe cea unică propusă de Monavissa, la 28 noiembrie, dar nevîndută. şi Alis-ul a avut un Grigorescu nevîndut în 2004, o ţărăncuţă în iarbă, o Leana din Bisoca tristă şi timidă, care nu a reuşit să primească jumătatea de miliard cerută pentru această pictură pe care trecerea timpului aproape a transformat-o într-un mozaic.

Licitaţia Alis de duminică nu a fost rea şi, ca de obicei, partea leului, cînd e vorba de succes, a revenit picturii. Imediat după "Caru cu boi" de Grigorescu a fost vîndut un ulei pe carton de Aman, unul dintre puţinele apărute în licitaţie de cel puţin un an şi jumătate încoace, într-o mare de gravuri semnate sau nesemnate, dar atribuite cu certitudine. Duminică, o lucrare numită "Colţ de grădină" dar reprezentînd un fel de teren viran, altfel plin de atmosferă, a urcat de la 238 la 460 de milioane de lei. Precedentul ulei de Aman, pe lemn, de această dată, a fost vîndut, la 7 septembrie 2003, cu 80 de milioane de lei, de asemenea aproape dublul perfect al preţului de pornire. În acelaşi an, la 15 iunie, a mai fost vîndut un ulei pe lemn semnat de Theodor Aman, de asemenea de dimensiuni miniaturale. "Casa pe deal" a fost adjudecată cu 85 de milioane, pornirea fiind şi ea tot pe la jumătate.

Pe locul trei al licitaţiei de duminică se află un peisaj urban surprins de la fereastra unei clădiri vechi. Este o lucrare de Theodor Pallady, o scenă pariziană văzută din apartamentul său din celebra Place Dauphine, o pictură a cărei simplă prezenţă în România ar trebui să aibă o istorie interesantă. Pictura a fost propusă cu 208 milioane de lei şi s-a vîndut cu 380, adică vreo 10 mii de euro la preţ de BNR. Pallady este un alt pictor cunoscut care apare destul de des în licitaţii dar în tot anul 2004 nu s-a propus nici un ulei cu semnătura sa. Şi asta spre deosebire de 2003, cînd s-au vîndut cîteva uleiuri remarcabile de Pallady, iar preţurile au fost de 245, 340 şi 420 de milioane de lei, un maxim poate chiar record al maestrului. În 2004, de fapt, uleiurile de Pallady s-au cam mutat la Monavissa, unde "Femeie în fotoliu verde" a fost adjudecată, la 23 mai, cu 7.000 de euro şi a intrat în Top Ten-ul casei.

Cu Gh. N. Vînătoru venim mai în zilele noastre. Duminică s-a vîndut cu 230 de milioane o scenă roşie cu două femei la o măsuţă, evaluată la 56 de milioane. Uimitor faţă de preţul de adjudecare, cu 100 de milioane mai mare decît s-a scos anul trecut pentru un Vînătoru, dar cel de pornire este unul previzibil, în logica realizărilor anterioare. În toamnă, preţurile de adjudecare pentru picturi de Vînătoru au fost la acelaşi nivel clar şi exact de 40 de milioane. În iunie se obţinuseră 48 de milioane de lei pentru un "Peisaj" iar în martie, acum anul, se dăduse "Casă de sub deal" cu 50 de milioane, dublul preţului de pornire. Altfel spus, cota de vreo 50 de milioane era stabilită deşi, în mai, o interesantă scenă cu "Artişti de circ în pauză" pictată de Gh. N. G. Vînătoru cu cinci ani înainte de a pleca dintre noi a fost vîndută cu 130 de milioane de lei, în creştere remarcabilă de la 34, cît se cereau în deschidere.

Clasamentul vînzărilor Alis de duminică este o adevărată listă a maeştrilor români, în frunte cu Grigorescu şi Aman. Asta nu înseamnă, totuşi, că topul preţurilor este şi clasamentul marilor noştri pictori. De remarcat este faptul că, dacă unii lipsesc de la această licitaţie, îi regăsim pe Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Mutzner, Leon Al. Biju, ştefan Luchian, chiar dacă desenele sale nu s-au vîndut, Cheller, Iser, Isachie Popescu, Aurel Băeşu, Nicolae Vermont, Arthur Verona şi mai contemporanii noştri Ion Pacea, Piliuţă, Catargi, Magdalena Rădulescu.

O căruţă cu cai şi trei personaje, altele decît numitele cabaline, pictată în tuşe ferme de Schweitzer-Cumpăna, s-a dat cu 210 milioane, cu 35 mai mult decît se cereau. Deşi anul 2004 a fost plin de oferte semnate de acest artist, sub diferite forme tehnice, numai una a ajuns şi chiar a depăşit preţul realizat duminică. În noiembrie, o "ţărancă cu maramă" în stilul pe care l-am admirat la baronul Lovendal a ajuns de la 70 la 240 de milioane de lei. În octombrie, într-o şedinţă cu trei oferte semnate de Rudolf Schweitzer-Cumpăna, s-a vîndut, cu 100 de milioane, şi o "Căruţă cu cai", alta decît cea de duminica asta, una cu ceva peisaj rural, case şi cumpănă, în fundal.

Oferta multiplă, de data asta, a fost semnată de Constantin Piliuţă şi este formată dintr-un desen în peniţă şi o pictură în ulei, ambele din 1970 şi vîndute în creştere. Întîi s-a dat o scenă de restaurant cu lăutari, dintre cele fără umbre, alcătuite de maestru din dantele de tuş. A fost propusă cu 9 milioane şi s-a vîndut cu, evident, dublul acestui preţ. Uleiul pe pînză, un vas alb şi pătrăţos cu flori mov, nu a mai reuşit performanţa, ajungînd de la 30 doar la 50 de milioane de lei, un preţ mediu, acceptabil, deşi sub cele 135 de milioane obţinute cu titlul de record Constantin Piliuţă în 2004.

A doua licitaţie Alis din acest an a fost ca o strigare a prezenţei maeştrilor, o mobilizare pentru ce avem de realizat în acest an. Uşor-uşor încep să se încingă şi motoarele lui 2005, timpul şi licitaţiile trec, astfel că, în curînd, vom avea cote şi tendinţe şi pentru acest an din care a trecut deja o lună, adică a 12-a parte a sa, şi patru zile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb