Sediul londonez al "Citigroup", vândut pe două miliarde de dolari

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iulie 2007

Sediul londonez al "Citigroup", vândut pe două miliarde de dolari

Derek Quinlan şi "Propinvest Holdings" au preluat de la "Royal Bank of Scotland Group" imobilul în care banca americană este doar chiriaş

Sediul european al celei mai mari bănci din SUA, "Citigroup", aflat în "Canary Wharf" din Londra, a fost cumpărat de Derek Quinlan, un investitor irlandez, şi Propinvest Holdings Ltd., care au plătit în schimb aproximativ un miliard de lire sterline (două miliarde de dolari). Aceasta este a doua tranzacţie imobiliară ca mărime derulată vreodată în Marea Britanie.

Clădirea cu 42 de etaje, aflată în Canada Square, a fost vândută de Royal Bank of Scotland Group Plc, potrivit declaraţiilor lui Carolyn McAdam, purtător de cuvânt al băncii. Royal Bank a preluat această proprietate la finele lui 2003, plătind în schimb peste 700 de milioane de lire sterline.

"Aceasta este o investiţie personală pe termen lung, într-o proprietate de prim rang din centrul Londrei, în care se află noul centru financiar al capitalei britanice", a spus Quinlan.

Investitorii sunt tentaţi să plătească sume record pentru proprietăţile imobiliare comerciale, întrucât ulterior pot percepe chirii uriaşe pe acestea, cererea de birouri fiind foarte mare. Quinlan controlează "Quinlan Private", firmă imobiliară şi de investiţii private, care are în portofoliu active de peste 10 miliarde de euro (14 miliarde de dolari). Quinlan a fost investitorul principal în afacerea de 1,1 miliarde de lire prin care au fost preluate de la "Royal Bank" 47 de hoteluri operate de "Marriott International" Inc.

Citigroup este doar chiriaş în imobilul înstrăinat către Quinlan şi care se întinde pe o suprafaţă de 1,1 milioane de metri pătraţi. Contractul de închiriere al grupului bancar, care are un termen de 25 de ani, expiră în 2026. Chiria este revizuită o dată la cinci ani, de fiecare dată în creştere.

Amintim că "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă europeană după valoarea de piaţă, şi-a vândut, în luna aprilie, sediul din Canada Square, obţinând în schimb 1,09 miliarde de lire sterline de la "Metrovacesa" SA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb