Şefia CJ Arad a fost preluată de unul dintre vicepreşedinţi

Elena Deacu
Anticorupţie / 27 iulie 2015

Atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Nicolae Ioţcu, arestat preventiv pentru trafic de influenţă, au fost preluate, luni, de către Adrian Ţolea (PNL), unul dintre vicepreşedinţi, până când prefectul va emite ordinul de constatare a suspendării din funcţie a lui Ioţcu.

Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad, atribuţiile preşedintelui instituţiei, Nicolae Ioţcu, au fost preluate de Adrian Ţolea, vicepreşedintele liberal al CJ.

Ţolea a declarat, luni că a preluat atribuţiile în baza unei dispoziţii din luna martie a lui Ioţcu. Conform dispoziţiei, atribuţiile sunt preluate de Adrian Ţolea în perioada absenţei preşedintelui din instituţie.

"Această dispoziţie are caracter permanent, dar în momentul în care prefectul va emite ordinul de constatare a suspendării preşedintelui ca urmare a arestării, intrăm sub incidenţa unui articol de lege care ne obligă să convocăm o şedinţă a Consiliului Judeţean, în care unul dintre cei doi vicepreşedinţi va fi ales preşedinte interimar cu votul secret al majorităţii consilierilor", a precizat Ţolea.

Acesta a adăugat că Prefectura aşteaptă comunicarea instanţei care a decis arestarea preventivă a lui Ioţcu, înainte de emiterea ordinului de suspendare.

Conform procedurilor, după ce unul dintre vicepreşedinţi va prelua şefia CJ, consilierii vor alege un alt vicepreşedinte.

Pe de altă parte, conform unor surse din rândul anchetatorilor, administratorul judeţului Arad, Cristian Drăgan, ar fi persoana care ar fi intermediat mita către Nicolae Ioţcu şi i-ar fi înmânat acestuia plicul cu bani.

Aflat în concediu de odihnă, începând de luni, Drăgan a declarat că este plecat din ţară. El a spus că revine peste două săptămâni, iar până atunci nu doreşte să facă declaraţii.

Drăgan a menţionat, totuşi, că a fost audiat în acest caz în calitate de martor şi că până acum nu i s-a adus la cunoştinţă că ar fi acuzat de ceva de către procurori.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, liberalul Nicolae Ioţcu, reţinut de DNA după ce a fost prins în flagrant vineri când primea 10.000 de euro mită de la un om de afaceri pentru un contract de lucrări la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad, a fost arestat preventiv, sâmbătă seară, de Tribunalul Timiş. Ioţcu fusese reţinut, vineri seară, de DNA Timişoara, pentru trafic de influenţă, după aproximativ cinci ore de audieri.

Potrivit unor surse judiciare, flagrantul a fost organizat în faţa locuinţei lui Ioţcu din localitatea Vladimirescu, iar banii i-ar fi fost daţi şefului CJ pentru un contract de lucrări la Spitalul Judeţean de Urgenţă Arad.

Procurorii DNA Timişoara au făcut percheziţii, vineri, la biroul lui Ioţcu de la CJ Arad şi la locuinţa acestuia.

Potrivit DNA, în cursul anului 2012, Nicolae Ioţcu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, a pretins de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa în cadrul procedurii organizate la CJ, pentru atribuirea preferenţială a unui contract de achiziţie publică privind "Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad", în valoare de 1.600.000 de euro.

Astfel, Ioţcu a determinat funcţionari din subordine să întocmească un caiet de sarcini preferenţial şi a stabilit comisia de evaluare a ofertelor depuse, influenţând membrii comisiei, astfel încât aceştia să stabilească drept câştigător al procedurii societatea menţionată anterior în asociere cu altă firmă.

În urma influenţei exercitate, contractul respectiv a fost câştigat în luna octombrie 2014 de către asocierea formată din cele două societăţi.

În 22 iulie, Ioţcu a primit de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, suma de 35.000 lei, urmând ca ulterior să i se remită în mai multe tranşe şi diferenţa din suma totală pretinsă.

În 24 iulie, cu ocazia primirii sumei de 10.000 euro de la persoana intermediară (reprezentând o nouă tranşă din suma totală de 40.000 de euro), Ioţcu a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie.

Nicolae Ioţcu este preşedinte al Consiliului Judeţean Arad din anul 2008. Anterior, în perioada 2004-2008, el a fost senator din partea PDL.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb