Şefii marilor bănci centrale se aşteaptă la inflaţie mai mare

Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 31 august 2015

Investitorii nu împărtăşesc optimismul autorităţilor

Creşterea economică mai puternică va accelera inflaţia în Statele Unite şi Europa, potrivit reprezentanţilor Rezervei Federale (Fed) americane, Băncii Centrale Europene (BCE) şi Băncii Angliei, participanţi la reuniunea anuală a Fed de la Jackson Hole.

Vicepreşedintele Fed Stanley Fischer, vicepreşedintele BCE, Vitor Constancio, şi guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, sunt optimişti că regiunile lor vor scăpa de problemele care menţin inflaţia la un nivel scăzut, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax.

"Având în vedere stabilizarea aşteptărilor referitoare la inflaţie, există motive să credem că creşterea preţurilor se va accelera odată cu disiparea factorilor care împiedică acest lucru", a spus Fischer.

El a adăugat că Fed nu trebuie să aştepte ca inflaţia să revină la nivelul de 2%, ţinta băncii centrale, pentru a începe înăsprirea politicii monetare.

Fischer a lăsat deschisă posibilitatea ca Fed să înceapă majorarea dobânzilor la şedinţa conducerii instituţiei din septembrie, dar nu şi-a exprimat preferinţa ca măsura să aibă loc atât de devreme.

"Nu vă pot spune ce decizie va lua Fed pe 17 septembrie", a spus Fischer.

Creşterile de preţuri din Statele Unite şi Europa sunt sub obiectivele băncilor centrale, unde oficialii dezbat impactul încetinirii creşterii economice din China şi al preţurilor scăzute ale materiilor prime asupra evoluţiei inflaţiei.

În timp ce oficialii americani se gândesc când să înceapă creşterea dobânzilor, prima măsură de acest fel după 2006, iar Banca Angliei ar putea face acest lucru la începutul lui 2016, în Europa au apărut apeluri ca BCE să prelungească programul de suplimentare a lichidităţilor prin achiziţii de obligaţiuni, ca protecţie faţă de inflaţia scăzută.

"Legătura dintre inflaţie şi activităţile din economia reală s-a întărit recent în zona euro", a afirmat Constancio la Jackson Hole.

Investitorii pe piaţa financiară europeană nu împărtăşesc optimismul autorităţilor. Contractele swap din luna august pentru evoluţia inflaţiei în următorii cinci ani indică o inflaţie de 1,65%, comparativ cu 1,85% la începutul lunii. Nivelul anticipat al inflaţiei este aproape la fel de scăzut ca la momentul începerii programului BCE de suplimentare a lichidităţilor, în luna martie.

În Statele Unite, contractele swap similare indicau la începutul lunii o inflaţie de 2,16%, care a scăzut însă pe 24 august la 1,89%.

"Astfel de mişcări arată că trebuie să fim precauţi în aşteptările că inflaţia va rămâne stabilă", a spus Fischer.

Preşedintele Fed, Janet Yellen, şi preşedintele BCE, Mario Draghi, nu au participat în acest an la reuniunea de la Jackson Hole.

Consiliul guvernatorilor BCE se reuneşte la Frankfurt pe 3 septembrie, iar consiliul de politică monetară al Fed pe 16-17 septembrie.

Ambele bănci centrale nu şi-au îndeplinit obiectivul unui nivel al inflaţiei de aproape 2%. În zona euro, inflaţia a atins în iulie 0,2%, iar în SUA 0,3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb