Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a declarat astăzi că i-a cerut ministrului de externe rus, Serghei Lavrov, eliberarea din închisoare a disidentului Aleksei Navalnîi, transmite Reuters, conform Agerpres.
Şeful diplomaţiei europene, aflat în vizită la Moscova, a apreciat că dialogul cu oficialul rus a fost deschis şi intens. "I-am transmis ministrului Lavrov preocuparea noastră profundă şi apelul nostru pentru eliberare şi pentru deschiderea unei anchete privind otrăvirea" lui Navalnîi, a arătat Borrell într-o conferinţă de presă comună.
Legat de situaţia lui Navalnîi, arestat imediat după ce a revenit din Germania în Rusia, luna trecută, Borrell a precizat că nu există o propunere oficială din partea vreunui stat membru privind noi sancţiuni ale UE împotriva Moscovei, însă miniştrii europeni de externe şi liderii statelor din Uniune vor continua să discute relaţiile cu Rusia. El a anunţat că următorul dialog la nivel înalt al şefilor de state şi guverne pe această temă este aşteptat în martie şi a adăugat că "vizita mea aici face parte din pregătirile pentru această dezbatere", a anunţat
În acest sens, "o anchetă completă şi transparentă ar ajuta la clarificarea celor întâmplate în cazul otrăvirii lui Navalnîi", a insistat oficialul european.
Navalnîi a fost spitalizat în Germania după ce a fost otrăvit în august anul trecut cu agent neurotoxic Noviciok. După cinci luni de absenţă din ţara sa, el a fost acuzat de autorităţile ruse că a încălcat condiţiile de eliberare condiţionată în urma unei condamnări anterioare şi a primit o nouă condamnare, de trei ani şi jumătate de închisoare, transmite Agerpres.
Despre relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia, Borrell consideră că "au fost marcate în ultimii ani de dezacorduri fundamentale şi lipsă de încredere".
Lavrov a avertizat după discuţii că înrăutăţirea în continuare a acestor relaţii poate avea consecinţe imprevizibile. El a recunoscut că între Moscova şi Bruxelles există divergenţe în multe chestiuni, dar a adăugat că ambele părţi şi-au exprimat interesul pentru un dialog mai amplu în domeniile în care există un acord.
Totuşi, Lavrov a spus că Rusia consideră că Uniunea Europeană este un partener pe care nu se poate baza. El a comentat posibilitatea ca UE să impună noi sancţiuni asupra ţării sale ca urmare a modului în care a fost tratat Navalnîi. Lavrov a admis că subiectul impunerii de posibile sancţiuni este o chestiune internă a UE, dar a adăugat că Rusia a remarcat modul în care Bruxellesul se comportă tot mai mult precum SUA şi impune sancţiuni unilaterale asupra unor ţări. ''Pentru Rusia, UE este un partener pe care nu te poţi baza'', a apreciat şeful diplomaţiei ruse.