Autorităţile globale de reglementare "nu ar trebui să ceară băncilor să deţină mai mult capital pentru a se proteja împotriva potenţialelor pierderi deoarece se pregătesc de armonizarea regulilor", a afirmat directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, transmite Bloomberg.
Planurile de armonizare şi ajustare a reglementărilor Basel III care limitează riscurile pe care şi le pot asuma băncile ar putea fi văzute ca o nouă rundă de reglementări. Impunerea unor reguli mai stricte pentru băncile europene comparativ cu instituţiile financiare internaţionale ar putea afecta capacitatea lor de a concura, a avertizat şeful Societe Generale.
Frederic Oudea susţine: "Aş recomanda de fapt să evităm un al doilea set de reglementări. Sectorul bancar a avut cinci ani dificili în care să se adapteze la toate acele reglementări şi solicit autorităţilor să se gândească de două ori înainte de a adopta decizii suplimentare".
Acesta a adăugat că băncile au răspuns deja planurilor existente iar reglementările ce urmează să fie decise în următoarele săptămâni "vor însemna revizuiri suplimentare ale activităţilor lor".
Băncile se vor concentra asupra afacerilor care să necesite mai puţin capital în timp ce instituţiile mai mari îşi vor reduce bilanţurile.
Frederic Oudea a mai spus că pentru băncile mai mici, problema va fi "doar să facă bani în într-un mediu dificil, cu dobânzi scăzute".
În 30 septembrie, comisarul european pentru servicii financiare, Jonathan Hill, a anunţat un "plan de acţiune" ce conţine 33 de măsuri şi iniţiative legislative, care vor duce până în 2019 la înfiinţarea Uniunii Pieţelor de Capital (CMU), ce presupune alinierea la reglementări şi costuri a tuturor statelor membre ale UE, informează Bloomberg.
Oficialul a prezentat o propunere ce vizează extinderea pieţei ABS prin crearea unor produse "simple, transparente şi standardizate", eligibile pentru atenuarea cerinţelor de capital. Prin focalizarea activelor şi vinderea lor ca titluri de valoare, băncile îşi pot curăţa bilanţurile pentru a acorda noi credite companiilor, ceea ce va sprijini "crearea de locuri de muncă şi revenirea unei creşteri sustenabile", se arată în planul comisarului european pentru servicii financiare.
Şeful Societe Generale a afirmat: "Avem nevoie de mai mult timp pentru a analiza propunerile, dar nu sunt prea optimist pentru următorii 2 - 3 ani".
Uniunea Europeană vrea să atenueze reglementările privind capitalul impuse băncilor şi companiilor de asigurări după criza financiară mondială, pentru a ajuta pieţele să obţină mai multe fonduri, în vederea revitalizării creşterii economice, transmite Bloomberg.