Şeful Statului Major al Apărării: "Contractul privind corvetele destinate Forţelor Navale se află în negociere"

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 13 aprilie 2023

Şeful Statului Major al Apărării: "Contractul privind corvetele destinate Forţelor Navale se află în negociere"

Saga contractului privind corvetele destinate Forţelor Navale Române pare una sortită să se finalizeze la calendele greceşti, atât timp cât oficialii Ministerului Apărării Naţionale şi reprezentanţii asocierii franco-române Naval Group - Şantierul Naval Constanţa par incapabili să cadă de acord asupra unei forme finale a contractului respectiv, deşi atribuirea acestuia a avut loc la finalul lunii iunie 2019.

"În cazul achiziţiei corvetelor, vom proceda după lege, dar în acelaşi timp ne interesează să dezvoltăm şi alte capabilităţi cum ar fi rachetele de coastă, rachetele pe nave purtătoare de rachete, submarine şi vânătoare de mine. În cazul corvetelor, vom urma procedura legală; este vorba despre un contract aflat în negociere şi nu vă pot spune mai multe acum despre acest contract", a declarat generalul Daniel Petrescu, şeful Statului Major al Apărării, ieri, în cadrul conferinţei de presă pe care a susţinut-o la sediul MApN alături de amiralul Rob Bauer, preşedintele Comitetului Militar al NATO, aflat în aceste zile în vizită oficială în ţara noastră.

Oficialul MApN nu a menţionat faptul că negocierea contractului respectiv durează de aproape trei ani, timp în care reprezentanţii Naval Group au încercat să modifice termenii în baza cărora le-a fost atribuit contractul, cel puţin cu privire la preţul achiziţiei care, în realitate, va fi mult mai mare faţă de cel oferit de competitorii de la Şantierul Damen din Galaţi. Mai mult, Daniel Petrescu nu a oferit alte amănunte cu privire la o dată limită pentru încheierea negocierilor, ceea ce înseamnă că discuţiile în contradictoriu între cele două părţi se pot întinde la nesfârşit, timp în care există toate premizele ca Forţele Navale să nu mai beneficieze de corvetele solicitate încă din anul 2016.

În ceea ce priveşte restul procesului de înzestrare al Armantei, şeful Statului Major al Apărării a arătat: "Din alocarea bugetară de 2,5% din PIB, doar 37% reprezintă sumele repartizate programelor de înzestrare.

Marea Neagră şi capabilităţile noastre de acţiune de acolo se află în atenţia noastră. De aceea, am trimis la Parlament programul Maşina de luptă a infanteriei, programul pentru obuziere de 155 milimetri, programul de capabilităţi de apărare anti-aeriană SHORAD şi V-SHORAD, şi programul pentru rachete pentru avioanele F-16. Acestea au fost aprobate de curând de Parlament. La Parlament se află în acest moment în dezbatere şi sper să fie aprobat în curând pachetul de dotări pentru Forţele Navale".

Oficialul Armatei Române s-a referit şi la decizia de marţi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind achiziţionare de aeronave de luptă F-35 pentru Forţele Aeriene Române.

"Decizia CSAT e o veste extraordinară pentru Forţele Aeriene şi pentru Armata României. Am obţinut aprobarea membrilor CSAT cu privire la modul în care vom derula înzestrarea cu avioane F-35. Urmează procedura de achiziţie. Vom trimite către SUA o scrisoare - letter of request - prin care vom solicita date privind preţul de achiziţie şi disponibilitatea acestor aeronave. Apoi vom fundamenta documentele de achiziţie, vom cere aprobarea Parlamentului şi vom finaliza contractul. Din experienţa privind achiziţia primei escadrile de avioane F-16, perioada de operaţionalizare a acestor capabilităţi este una destul de lungă. De aceea, sperăm ca în anul 2030, când se va epuiza durata de folosire a avioanelor F-16, să trecem la aeronavele F-35", a declarat generalul Daniel Petrescu.

Brigadă NATO în România, doar în cazul ajungerii trupelor ruse la graniţele Flancului Estic

În cadrul aceleeaşi conferinţe de presă, amiralul Rob Bauer, preşedintele Comitetului Militar NATO, a precizat că transformarea grupului de luptă aliat din ţara noastră în brigadă reprezintă o decizie politică ce poate fi luată doar în anumite circumstanţe.

"Decizia luată la Summitul de la Madrid (iunie 2022) a fost ca battle-grupurile sa fie la nivel de batalion şi să fim în măsură să le creştem la nivel de brigadă, când informaţiile şi indicatorii ne vor spune că acest lucru e necesar, cum ar fi atunci când trupele ruse vin aproape de granitele Alianţei. Abia atunci se poate lua decizia politică de a creşte prezenţa militară permanentă la nivel de brigadă", a afirmat Rob Bauer.

El a precizat că ţara noastră joacă un rol cheie în stabilizarea statelor din vecinătatea Alianţei - Moldova, Georgia şi Ucraina - şi că autorităţile de la Bucureşti se numără printre autorităţile din cele 17 state membre ale Uniunii Europene care s-au angajat să cumpere în comun muniţie şi armament pentru Ucraina.

În legătură cu situaţia de pe frontul din Ucraina şi cu ameninţările Federaţiei Ruse la adresa ţării noastre, generalul Daniel Petrescu a arătat:

"Acest război convenţional care se desfăşoară pe câmpul de luptă este însoţit şi de un război informaţional referitor la justificarea acţiunilor desfăşurate de Federaţia Rusă acolo, acţiuni care în opinia mea nu pot fi justificate, şi sunt acţiuni în desfăşurare pentru a slăbi coeziunea noastră, pentru a nu oferi acel răspuns consistent pe care societatea occidentală - bazată pe valorile în care credem - trebuie să îl ofere acestei agresiuni. Cunoaşteţi de exemplu ameninţările cibernetice şi atacurile cibernetice care au avut loc şi asupra noastră. Nu sunt lucruri noi, nu sunt lucruri care se desfăşoară neapărat de când agresiunea Rusiei asupra Ucrainei a fost declanşată. Sunt ameninţări persistente, la care trebuie să fim pregătiţi şi ne pregătim pentru a răspunde".

Referitor la discuţiile din spaţiul public legate de necesitatea reducerii pensiilor militarilor pentru a îndeplini jalonul din PNRR privind reforma pensiilor din sistemul public, şeful Statului Major al Apărării a declarat:

"Suntem foarte conştienţi de importanţa resursei umane. În acelaşi timp suntem foarte conştienţi de faptul că militarii noştri trebuie să manifeste profesionalism şi dedicare faţă de profesia aleasă. Domnul ministru al Apărării a prezentat recent la Focşani o situaţie privind personalul care în acest moment îndeplineşte condiţiile să iasă la pensie. Aceşti oameni nu au solicitat încă pensionarea, fiind o chestiune de opţiune individuală. Avem o datorie să creăm condiţiile necesare astfel încât oamenii noştri să rămână în continuare dedicaţi faţă de Armata României. Avem un plan de retenţie, avem un plan de recrutare. Anul trecut am avut cele mai multe intrări în Armată, dar este adevărat că am avut şi cel mai mare număr de ieşiri. Eu sper ca toate aceste discuţii (n.red. - despre pensiile de serviciu ale militarilor) să se stabilizeze, sper să găsim răspunsurile cele mai înţelepte, iar Armata să îşi păstreze coeziunea şi să îşi crească capacitatea de acţiune".

Amintim că oficialii Comisiei Europene consideră că pensiile militarilor nu se încadrează principiului contributivităţii şi de aceea trebuie reduse, aşa cum trebuie reduse şi pensiile speciale ale magistraţilor, parlamentarilor, primarilor şi ale altor funcţionari din cadrul autorităţile şi agenţiilor statului.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce corvete vreți ? De când tot discutați de ele ... Ce Forțe Navale ? Ce Forțe Aeriene ? Elicopterele pică ca muștele ... MIG-urile au căzut toate ... Ați cumpărat F-16 abandonate de alții . Nefuncționale . Acum vreți F-35 ! Pentru ce ? ... Ce Forțe Terestre ? AKM-urile,TAB-urile, tunurile, tancurile, etc., sunt vechi și ruginite . Iar ... rachetele sunt pe post de ... săgeți ! Efectivele sunt suficiente, competente și instruite ? ... În țară e mizerie și sărăcie . Împotriva cui vreți să luptați ? ... Motivațiile voastre sunt să încasați salariile și pensiile grase . Împreună cu politrucii și alte lichele . Dar într-o zi veți încerca să fugi-ți toți în munți . Dacă munții vă vor primi !

    1. Politrucii nu traiesc din salarii, daca-i iei la bani marunti toti sunt milionari in euro, poate chiar sute de milioane de euro unii. Uite la Udrea, 5 mil coco luati doar dintr-o spaga. O spaga. Dar se iau multe spagi intr-o "cariera" de hot.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb