Seminarii şi întâlniri de afaceri româno-chineze

R.P.
Companii / 26 martie 2014

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat, în parteneriat cu China Chamber of Commerce for Import and Export of Foodstuffs, Native Produce and Animal By-Products (CFNA), un seminar destinat promovării colaborării româno-chineze şi o sesiune de întâlniri business to business între reprezentanţi ai celor două comunităţi de afaceri ce activează în agricultură, industria alimentară şi zootehnie, potrivit unui comunicat de presă.

"România are un extraordinar potenţial în domeniul agricol şi în industria de prelucrare a produselor agro-alimentare, potenţial care, din păcate, în prezent este insuficient valorificat. În acest context, evenimentul de astăzi reprezintă un excelent prilej pentru o mai bună cunoaştere reciprocă, dar şi pentru identificarea unor proiecte concrete de cooperare şi a unor oportunităţi investiţionale interesante", a declarat prof. univ. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei bucureştene în deschiderea seminarului.

Membrii delegaţiei chineze, conduse de Yang Shengjun, vicepreşedinte al CFNA, şi-au exprimat interesul pentru importul de produse lactate, lapte praf, mezeluri, vin, fructe de pădure, miere, băuturi alcoolice, dar şi pentru realizarea de investiţii în agricultură.

Cu această ocazie, a avut loc semnarea acordului de cooperare între CCIB, prin preşedintele Sorin Dimitriu, şi CFNA, cea mai mare cameră cu acest profil din China, aflată în subordinea Ministerului Comerţului din această ţară, reprezentată de Yang Shengjun, vicepreşedinte.

Liu Qiwei, consilierul economic al Ambasadei R. P. Chineze la Bucureşti a vorbit despre majorarea constantă în ultimii ani a schimburilor comerciale bilaterale şi a subliniat interesul părţii chineze pentru dezvoltarea colaborării în domeniul agricol cu parteneri din ţara noastră. În acest context, Mihai Andriţoiu, preşedintele Secţiunii Comerţ şi vicepreşedinte al CCIB, a vorbit despre sprijinul acordat de reprezentanţa Camerei bucureştene de la Beijing firmelor româneşti interesate să opereze pe piaţa chineză, dar şi companiilor din China care doresc să obţină informaţii despre oportunităţile oferite de ţara noastră.

În cadrul unui eveniment similar, organizat de Camera bucureşteană în colaborare cu Beijing Investment Promotion Bureau (BIPB), reprezentanţi ai unor companii româneşti din domeniul agricol, energie, imobiliare şi protecţia mediului au avut posibilitatea de a dobândi informaţii utile despre modul în care pot pătrunde pe piaţa chineză, sistemul de taxe şi impozite chinez, dar şi despre oportunităţile oferite de Beijing. De asemenea, în cadrul unei sesiuni B2B, aceştia au intrat în dialog cu oficiali ai BIPB şi Primăriei Beijing, dar şi cu reprezentanţi ai unor firme ce îşi desfăşoară activitatea în capitala chineză.

Cele două evenimente se înscriu în sfera preocupărilor constante ale CCIB privind dezvoltarea relaţiilor economice cu parteneri din R. P. Chineză, piaţă prioritară, potrivit strategiei de relaţii externe a Camerei bucureştene.

La sfârşitul anului 2013, China era a 9-a sursă de aprovizionare cu mărfuri pentru ţara noastră, cu o pondere de 3,5% din totalul importului. La export, deşi China se află doar pe locul 22 în topul ţărilor de destinaţie a mărfurilor româneşti, cu o pondere de 1%, trebuie menţionat că, în 2013, livrările de mărfuri către China s-au majorat cu 34,2% faţă de 2012, înregistrându-se o valoare record de circa 664 milioane dolari. Tendinţa de creştere a exporturilor a continuat şi în luna ianuarie 2014, când livrările de mărfuri româneşti s-au majorat, comparativ cu aceeaşi lună din 2013, cu 56,5%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb