SEMNAL DE ALARMĂ DE LA IIF PENTRU ECONOMIILE EMERGENTE Creşterea economică nu va reduce deficitele bugetare, ci trebuie diminuate şi cheltuielile

Deficitele bugetare au înregistrat creşteri masive în primele 11 luni ale anului trecut la nivelul economiilor emergente comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, iar "normalizarea" acestora va fi un proces de durată, se arată într-un raport recent de la Institute of International Finance (IIF).

În clasamentul creşterii deficitelor, exprimate ca puncte procentuale din PIB, ţara noastră a ocupat locul al treilea, cu un avans de circa 8 puncte procentuale din PIB, după Brazilia şi Africa de Sud (vezi graficul 1).

Ungaria se află aproape de mijlocul clasamentului, pe fondul unei creşteri de circa 6 puncte procentuale, iar Polonia se află pe ultimul loc, cu un avans de circa 0,5 puncte procentuale din PIB faţă de primele 11 luni din 2019.

Analiştii de la IIF subliniază o diferenţă majoră faţă de criza financiară globală din 2009: deficitele bugetare din economiile emergente au crescut şi atunci, însă nivelul mediu a rămas sub 4% din PIB.

Mai mult, creşterea accentuată a deficitelor bugetare din 2020 a avut loc pe fondul unor "fenomene interesante".

Astfel, analiza de la IIF arată că nu a fost vorba doar despre declinul puternic al veniturilor bugetare şi intrarea în funcţiune a "stabilizatorilor automaţi", în condiţiile în care "cheltuielile primare au crescut substanţial în multe ţări", dincolo de un prag care ar putea fi explicat prin creşterea automată a unor capitole de cheltuieli, cum sunt ajutoarele de şomaj (vezi graficul 2).

Cheltuielile guvernamentale primare reflectă eficienţa şi credibilitatea bugetelor guvernamentale, conform definiţiei de la Banca Mondială, şi se determină ca raport între cheltuielile efective şi cele planificate iniţial.

Conform definiţiei din manualului de economie al profesorului Gregory Mankiw, "stabilizatorii automaţi sunt reprezentaţi de schimbările în politica fiscală, care stimulează cererea agregată când economia intră în recesiune fără a fi nevoie de acţiunea deliberată a autorităţilor". Exemplul oferit este cel al sistemului de taxare, la nivelul căruia se înregistrează scăderi ale veniturilor din impozite odată cu scăderea profiturilor companiilor şi a veniturilor forţei de muncă, iar acest declin acţionează similar unei relaxări fiscale care poate conduce la stimularea cererii agregate.

"Creşterea masivă a cheltuielilor primare arată că avansul relativ al cheltuielilor faţă de PIB nu a fost un rezultat al contracţiei Produsului Intern Brut", se mai arată în analiza de la IIF, ci a fost determinat şi de creşterea cheltuielilor discreţionare.

Cu toate acestea, nu au apărut probleme privind finanţarea deficitelor, în condiţiile în care reducerea expunerii nerezidenţilor faţă de obligaţiunile guvernamentale a fost mai mult decât compensată de achiziţiile efectuate de sistemul bancar intern.

Analiştii de la IIF mai arată că "au rămas la un nivel rezonabil şi costurile de finanţare", însă nu pot fi neglijate modalităţile şi ritmul de reducere a deficitelor bugetare, deoarece "ţările emergente nu emit monede care au statut de monedă de rezervă".

Deşi opinia aproape unanimă de pe pieţe, amintită de IIF, este aceea că politica fiscală expansionistă este adecvată şi poate fi menţinută, o serie de evoluţii de pe piaţa obligaţiunilor guvernamentale americane, unde randamentele pe termen lung au înregistrat creşteri majore în ultimele săptămâni, arată că au început să se acumuleze deja o serie de tensiuni care nu mai pot fi neglijate, în special la nivelul economiilor emergente cu un grad ridicat de dependenţă faţă de finanţările în dolari.

În condiţiile în care guvernele promovează intens în rândul cetăţenilor ideea conform căreia reluarea creşterii economice este suficientă pentru stabilizarea situaţiei bugetare, analiza de la IIF nu aduce deloc veşti bune pentru autorităţi.

"Capacitatea economiilor emergente de a reduce cheltuielile este element central al reducerii deficitului bugetar", arată analiştii instituţiei, pe baza datelor referitoare la cheltuielile guvernamentale din economiile emergente şi cele dezvoltate.

Baza de date, ale cărei înregistrări încep din 1970, arată că, în cele mai multe cazuri, creşterea cheltuielilor are tendinţa să devină permanentă. Doar în 16 cazuri din cele 104 studiate, cheltuielile au fost reduse la nivelul anterior unei situaţii de criză în următorii cinci ani.

În aceste condiţii, "reducerea deficitului nu va fi o sarcină uşoară, chiar şi în condiţiile unei creşteri economice puternice", se arată în raport, unde se mai subliniază că "pentru scăderea deficitelor va fi nevoie de o reducere a cheltuielilor, care se poate dovedi dificilă din punct de vedere politic şi social".

Oare se pot ridica autorităţile guvernamentale, nu doar la noi, la înălţimea unor astfel de aşteptări, în condiţiile în care precedentul istoric nu oferă aproape nicio speranţă în acest sens, sau este mai simplu să fie perpetuată criza "generată" de coronavirus, măcar până la "Marea Resetare"?