Comisia juridică din Senat îl audiază luni pe social-democratul Florian Bodog, în contextul cererii DNA privind avizarea urmăririi penale pentru fapte din perioada în care era ministru al Sănătăţii, informează news.ro.
Comisia juridică a propus un termen 24 de ore pentru elaborarea raportului, adică până în 20 aprilie.
Liderul PSD Marcel Ciolacu a afirmat, chestionat dacă PSD va vota pentru respingerea începerii urmăririi penale a fostului ministru Florian Bodog, că acest lucru va fi stabilit în funcţie de ce raport adoptă Comisia juridică a Senatului.
Conform Regulamentului Senatului, raportul comisiei este aprobat prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi, urmând ca, în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul permanent, plenul Senatului să voteze asupra lui.
Hotărârea privind cererea de urmărire penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, este adoptată de plen cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret, exprimat prin bile.
DNA solicită avizul Senatului pentru urmărirea penală a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, fiind a doua oară când o astfel de solicitare îl vizează pe acesta.
Fostul ministru este suspectat de abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Conform procurorilor, acesta ar fi acţionat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract şi ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.