Senatorii au aprobat vânzarea surplusului de certificate de emisii deţinute de stat

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 19 mai 2010

Senatul a adoptat, ieri, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care vizează vânzarea, prin negociere directă de către Guvern, a surplusului de emisii de CO2, a 300 de milioane de unităţi de AAU-uri (unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto). Potrivit Agerpres, senatorul liberal Varujan Vos­ganian s-a declarat de acord cu vinderea cotelor nefolosite din cele atribuite României prin Protocolul de la Kyoto, dar a criticat modalitatea în care actualul Guvern vrea să efectueze tranzacţiile.

El a afirmat că este "straniu" că în actul normativ nu a fost prevăzută posibilitatea de a se vinde aceste unităţi pe bursă şi, de asemenea, faptul că nu se intenţionează angajarea unui consultant. Conform lui Vosganian, valoarea aces­tor unităţi se situează la aproximativ 2 miliarde de euro.

Senatorul PSD Marius Ovidiu Bota a afirmat, la rândul său, că actul normativ "este generator clar de corupţie" şi a opinat că s-a ales această modalitate pentru a se vinde mai scump decât pe bursă, ca să existe "ceva mălai" pentru cei care negociază.

Pe de altă parte, senatorul PDL, Marius Necula a spus că "problema este pusă politicianist" şi că, având în vedere concurenţa din ultima vreme a statelor din jur - Ucraina, Bulgaria, Polonia, aceste certificate ar fi putut fi vândute mai scump în timpul guvernării anterioare.

Reprezentantul Ministerului Mediului a precizat că, în ultima perioadă, valoarea de schimb a acestor AAU-uri a scăzut foarte mult, iar interesul pentru acestea s-a manifestat din partea unor firme specializate, iar dacă România va intra în negocieri cu guvernele acestor state, tranzacţiile se vor face pe bursă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb