Senatorii PNL au fost convocaţi, astăzi dimineaţa, într-o şedinţă a grupului, în ultima zi a sesiunii parlamentare. Potrivit unor surse liberale, este posibilă schimbarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, în urma declaraţiilor critice făcute de acesta, în ultima perioadă, la adresa coaliţiei şi a PSD, potrivit News.ro.
Senatorii au fost convocaţi în şedinţă de grup, de la 9.30. Este ultima întâlnire a senatorilor, Parlamentul intrând în vacanţă parlamentară, începând cu 1 iulie, până în septembrie. Liberalilor li s-a transmis să fie prezenţi şi la şedinţa de plen de astăzi. Propunerea privind schimbarea preşedintelui Senatului trebuie să vină de la grupul parlamentar care l-a propus, potrivit Regulamentului acestei Camere. O şedinţă de plen, ultima din această sesiune, are loc la ora 12.00 şi potrivit surselor atunci ar urma să fie făcut anunţul din partea grupului PNL. Funcţia de preşedinte al Senatului ar urma să fie deţinută interimar, până la revenirea parlamentarilor din vacanţă. Schimbarea lui Florin Cîţu de la şefia Senatului vine în contextul criticilor aduse de acesta coaliţiei, în privinţa măsurilor fiscale.