SERGHEI LAVROV: ''Rusia aşteaptă săptămâna viitoare răspunsul SUA asupra cererilor de securitate şi va fi organizată o nouă reuniune ruso-americană''

G.U.
Internaţional / 21 ianuarie 2022

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat astăzi, după întâlnirea avută la Geneva cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, că Statele Unite au promis un răspuns scris săptămâna viitoare asupra cererilor Moscovei cu privire la arhitectura de securitate europeană, după care va avea loc o nouă întâlnire la acelaşi nivel, transmite AFP, conform Agerpres.

''Am convenit asupra prezentării unor răspunsuri scrise săptămâna viitoare pentru propunerile noastre'', a spus Lavrov la conferinţa de presă ulterioară întrevederii cu Blinken, subliniind că au convenit amândoi că ''un dialog rezonabil este necesar'' astfel încât ''emoţia să scadă''.

''Nu ştiu dacă suntem pe calea cea bună, voi şti când vom avea răspunsul'' din partea SUA, a indicat Lavrov, adăugând că a mai stabilit cu Blinken ca ulterior să se desfăşoare ''un nou contact la (acelaşi) nivel'', apreciind totodată că o întâlnire între preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden deocamdată este prematură.

Conform agenţiei RIA, o nouă întrevedere Lavrov-Blinken ar urma să fie organizată în februarie.

Referindu-se la situaţia de criză din jurul Ucrainei, la frontiera căreia Rusia are desfăşuraţi peste o sută de mii de soldaţi şi stârneşte prin urmare teama unei invazii, Lavrov a negat încă o dată astfel de intenţii, susţinând că Rusia ''niciodată, absolut niciodată, nu a ameninţat poporul ucrainean''. În schimb, el a descris din nou puterea de la Kiev drept una ''rusofobă'' şi a acuzat NATO că consideră Ucraina ca ''aparţinând sferei de influenţă'' a acestei organizaţii.

Moscova a cerut Washingtonului în special excluderea oricărei noi extinderi a NATO către Est, mai ales către Ucraina, încetarea cooperării Alianţei cu statele din fostul bloc sovietic şi renunţarea la manevrele şi desfăşurările de trupe ale NATO în Europa de Est. În reacţiile lor, oficialii occidentali au calificat drept inacceptabile aceste solicitări ale Moscovei, pe care au ameninţat-o cu sancţiuni dure dacă atacă Ucraina.

MAE rus a precizat vineri că Rusia doreşte retragerea trupelor NATO din România şi Bulgaria, în cadrul unui tratat menit să dezescaladeze criza ucraineană. ''Nu există nicio ambiguitate'', a indicat MAE rus în răspunsul transmis unei mass-media, adăugând că cererea Moscovei include retragerea trupelor străine, a echipamentelor, armamentului şi oricăror alte elemente prin care să se revină la situaţia din 1997 în ţările care atunci nu erau membre ale NATO.

''Este cazul României şi Bulgariei'', a transmis MAE rus, adăugând că solicitarea este valabilă şi în cazul a numeroase state central şi est-europene, cum ar fi Polonia şi ţările baltice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb