Curtea Constituţională urmează să dezbată, astăzi, sesizările PNL şi USR privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, conform G4media.
Deputatul PSD a informat, între timp, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că a depus jurământul pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.
Curtea Constituţională a amânat săptămâna trecută, pentru a doua oară, pronunţarea unei decizii în ceea ce priveşte legalitatea numirii deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, noul termen fiind stabilit pentru 18 noiembrie.
Surse din cadrul CCR au explicat pentru G4Media.ro că amânarea a survenit în contextul absenţei de la şedinţă a judecătoarei Livia Stanciu.
Curtea a amânat şi în urmă cu două săptămâni pronunţarea unei decizii din cauza absenţei judecătorului Attila Varga, cel care este raportor în acest caz. Varga a lipsit pentru că se află în carantină după ce soţia sa a fost infectată cu Covid-19.
USR şi PNL, partidele care au atacat pe 22 octombrie la Curtea Constituţională numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ, îşi bazează contestaţiile, în principal, pe lipsa voturilor necesare prevăzute de lege pentru această numire, liberalii scoţând în evidenţă şi alte două aspecte: faptul că Iordache nu se bucură de o bună reputaţie şi faptul că era membru de partid, lucru interzis de lege.
USR a depus două contestaţii: una împotriva lui Iordahe, cealaltă împotriva lui Dircă
În sesizarea înaintată CCR, USR contestă alegerea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ şi a senatorului USR George Dircă la şefia Secţiei de evidenţă a legislaţiei invocând exclusiv lipsa voturilor necesare prevăzute de lege pentru o astfel de numire.
Astfel, cei de la USR subliniază că legea 73/1993, cea care reglementează activitatea Consiliului Legislativ, prevede la articolul 9 alineatul (2) că "preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, reuniţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a câte trei propuneri ale birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul comisiilor juridice reunite."
"După cum se poate observa, prevederea este clară şi imperativă, tratând cu exactitate modul de numire (...), respectiv impunând condiţia întrunirii majorităţii tuturor deputaţilor şi senatorilor, nu doar a celor prezenţi. Or, printr-un calcul matematic această majoritate ar fi rezultat numai prin întrunirea unui număr de 230 de voturi, numărul minim necesar de voturi pentru unul dintre candidaţi pentru ca acesta să poată fi declarat câştigător", se arată în sesizarea USR.
USR arată şi calculul pentru stabilirea numărului minim de voturi necesare, precum şi voturile efective obţinute de Iordache şi Dircă:
Numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 459;
Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 240;
Numărul total de voturi exprimate - 240;
Numărul de voturi anulate - 49;
Numărul total de voturi valabil exprimate - 191;
Voturi exprimate pentru Florin Iordache - 185;
Voturi pentru George Edward Dircă - 174.
PNL aduce trei argumente în faţa Curţii: lipsa numărului de voturi minim necesar, lipsa bunei reputaţii, apartenenţa la partid
Liberalii au atacat doar numirea lui Florin Iordache la şefia Consiliului Legislativ, fără a contesta şi numirea senatorului USR George Dircă la şefia Secţiei de evidenţă a legislaţiei. În schimb, PNL a adus în Faţa Curţii Constituţionale trei argumente în favoarea invalidării numirii fostului ministru al Justiţiei şi autor al OUG 13.
Liberalii precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Astfel, aceştia afirmă că, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi, pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ (majoritatea senatorilor şi deputaţilor era, marţi, de 230, nu 234 cum eronat precizează PNL. În mod normal, majoritatea este de 233, dar mai mulţi parlamentari au demisionat în urma alegerii lor în administraţia locală şi nu apucaseră să fie înlocuiţi - n. red.).
Liberalii mai afirmă că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, amintind că acesta a promovat în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.
"Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
Liberalii invocă în sesizare şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993. Aceştia arată că la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.
Şi fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, a declarat miercuri că votul prin care contracandidatul său Florin Iordache a fost ales în această funcţie nu este valabil.
"Legea prevede că preşedintele Consiliului Legislativ şi şefii de secţii se aleg cu majoritatea senatorilor şi deputaţilor. Iordache a fost ales cu jumătatea celor prezenţi", a explicat Augustin Zegrean într-o intervenţie telefonică la Digi24.
El a mai precizat că a aflat că va candida pentru şefia Consiliului Legislativ ieri la ora 12:00, exact la expirarea termenului de depunere a candidaturilor. Zegrean a spus că a fost sunat pentru a fi anunţat de candidatură de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman.
Deputatul PSD Florin Iordache, fost ministru al justiţiei şi autorul OUG 13, a fost ales marţi în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ cu 185 de voturi "pentru", adică cu majoritatea parlamentarilor prezenţi.
Potrivit legii de funcţionare a Consiliului Legislativ, preşedintele acestei instituţii se alege cu majoritatea tuturor senatorilor şi deputaţilor, adică minimum 230 de voturi.
Juriştii consultaţi de G4Media.ro susţin că numirile au fost făcute corect, deoarece Constituţia prevede majoritatea simplă pnetru astfel de decizii, nu majoritatea absolută, subliniind că legea de funcţionare a Consiliului Legislativ conţine o prevedere care nu este în acord cu legea fundamentală.
"Când o lege nu este în acord cu Constituţia, legiuitorul trebuie să ia în calcul Constituţia", au explicat juriştii consultaţi de G4Media.ro.
Ce prevede Constituţia:
ARTICOLUL 76
(1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră.
Ce prevede legea Consiliului Legislativ:
Art. 9, alin. (2) Preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, reuniţi în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a câte trei propuneri ale birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul comisiilor juridice reunite. Aceştia îşi exercită atribuţiile de la data depunerii, în mod individual, a jurământului prevăzut la alin. (3) în faţa preşedinţilor celor două Camere.
Numirile lui Florin Iordache şi a lui George Dircă la Consiliul Legislativ s-au făcut prin Hotărâre a Parlamentului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2020, 14:50)
când toate combinaţiile le fac băietii pe sub masă , mai contează ce e pe masă ?