Sfîntul Ioan, patronul viselor şi speranţelor

La început de an s-a produs un incendiu la Teatrul de Operetă din Bucureşti. A ars recuzita, cortina cu ciucurii săi aurii, o parte din scenă, fosa orches-trei şi scaune. Multe alte pagube au fost produse, ca la orice incendiu, de apa turnată de pompieri pentru a opri flăcările. A fost o tragedie, am văzut lacrimi în ochii oamenilor maturi care munceau în acest teatru să aducă veselie pe chipul spectatorilor.

Dar nu numai teatrul de operetă şi scena sa din Bucureşti au avut de suferit în urma aces-tui incendiu, ci şi, paradoxal, o casă de licitaţii de obiecte de artă. De cîţiva ani buni aici se afla sediul, scena şi depozitele Alis-ului, cea mai veche casă de licitaţii de artă de la noi. Pe scena Teatrului de operetă au urcat nu numai acei artişti complecşi care se dedică acestui gen artistic, ci şi picturi ale tuturor marilor creatori români şi a multor altora mai puţin cunos-cuţi, sculpturi nenumărate, bijuterii minunate, obiecte de sticlă şi porţelan deosebite, piese de mobilier, covoare şi cărţi rare, icoane şi ceasuri, mari şi mici, şi neasemuite "diverse". Ca un corn al abundenţei care se revarsă cu măsură, din două în două săptămîni, iar în vremuri de sărbătoare şi cadorisiri chiar mai des. Sume uriaşe s-au vehiculat pe aici şi multă lume bună sau doar foarte cunoscută a participat la licitaţii. O altă şedinţă de vînzări Alis era programată pentru 16 ianuarie, dar este exclus ca ea să se ţină pe scena acum plină de scrum, funingine, resturi calcinate, totul bine stropit cu apă.

Nu ne vom lăsa, însă, impresionaţi de această tragedie care afectează, deşi nimeni nu a sesizat asta, şi casa de licitaţii de artă Alis, şi nu vom considera că semne proaste anul are. Mai bine să încercăm o previziune, o anticipare, o ghicire în ceva acolo, şi să sugerăm cum va arăta piaţa de artă a anului 2005. Spuneam acum o săptămînă, în alt an, că lucrurile au o evoluţie bună. Ei bine, ele vor continua şi se vor accentua: procentul de adjudecări de la casele de licitaţii va creşte simţitor, oameni care nu cumpărau pînă acum încep să o facă, din ce în ce mai curajos, clienţii fideli ai licitaţiilor, dar şi ai galeriilor de antichităţi sînt tot mai numeroşi şi mai activi, în două trei oraşe din ţară, mai mari şi mai deştepte, încep să fie organizate licitaţii de obiecte de artă şi de colecţie, nu periodic, ci ocazional. Galerii care au prins ceva curaj şi experienţă sînt tentate şi ele să facă nişte vînzări la licitaţie şi chiar o fac, cu ceva ocazii sau pur şi simplu. Licitaţii speciale vor organiza şi casele existente, poate chiar specializate pe anumite categorii de ofertă, nu la grămadă, cu tot felul de secţiuni, cum este pînă acum.

Tîrgurile anticarilor şi ale colecţionarilor se vor întări, înmulţi şi întinde. Ieşirea din capitală şi regăsirea acestor tîrguri şi în oraşele mari ale provinciei este aproape sigură, dar nu va fi un fenomen de masă. Se vor vinde bine în continuare interbelicii noştri, cu aceleaşi vîrfuri şi vedete de pînă acum, pentru că nu va exista o răsturnare de valori şi nici impunerile dubioase nu vor avea succes, ceea ce, să recunoaştem, este un semn de maturizare a pieţei. În schimb, va creşte cota contemporanilor recent dispăruţi, nu înainte de a fi lăsat o operă şi o viaţă de amintiri, şi va fi redes-coperită pictura postbelică, din vremuri comuniste, dar netributară strict acestei ideologii. Cu puţin mai multă publicitate şi mobilizare, chiar şi tinerii contemporani ar putea începe să nu mai regrete aşa tare că s-au făcut artişti plastici. Este de aşteptat şi de dorit un reviriment al tîrgurilor de artă contemporană, să nu rămînă Shop-Art-ul singur şi necunoscut. E loc şi pentru manifestări cum era Tîrgul Internaţional de Arte Vizuale, de plăcută amintire, dar şi pentru transformarea sau măcar învierea unor prăfuite saloane oficiale. Cu certitudine se vor înmulţi multaşteptatele iniţiative moderne de vînzare a obiectelor de artă şi decorative prin internet sau firme deştepte şi active, adaptate mileniului în care trăim. Din categoriile de ofertă ale galeriilor şi caselor de licitaţie, bijuteriile şi mai ales cele cu multe pietre preţioase vor continua să aibă căutare.

Cam plictisitoare această pers-pectivă sinceră, dar prea precaută. Un adevărat clarvăzător, care umple gazetele la început de an deşi, la sfîrşit de an, nimic din ce a spus el cu 52 de săptămîni mai devreme nu s-a petrecut, nu ar fi aşa lipsit de imaginaţie doar de dragul corectitudinii. Ia să ne uităm pe geam, la stele, şi să citim ceva în ele.

În 2005, Alis şi Monavissa devin holdinguri, iar Hanul cu tei un supermarket de artă, unde lumea va merge cu căruciorul şi va pune în el care un Petraşcu, care nişte Kimon Loghi sau Adam Bălţatu, sau ceva contemporani pentru copii care trebuie iniţiaţi în arta colecţionatului. Mai toate galeriile de artă şi teatrele naţionale vor găzdui licitaţii, dar şi galeriile de antichităţi cu mai mult de 100 de metri pătraţi vor face astfel de vînzări. Cel puţin 7-8 străzi din Bucureşti vor deveni adevărate orăşele ale comerţului cu antichităţi, depăşind previziunile noastre, care le numeau nuclee ale acestui comerţ. Fiecare reşedinţă de judeţ va avea o astfel de stradă şi cel puţin o casă de licitaţii. La Miercurea Ciuc aceste licitaţii vor fi traduse la cască. În engleză. Guvernul, sau mai degrabă Camera Deputaţilor şi multiubitul său preşedinte vor da reduceri de taxe şi impozite pentru cei care cumpără artă contemporană, astfel că artiştii din această categorie pot trăi din munca lor şi fără să fie nevoiţi să ceară preţuri paralizante. Cele 21 de cataloage de cote ale artiştilor romîni se vor uni într-un singur volum, pentru că oricum indicau cifre identice, atît erau de clare şi exacte. Catalogul unic de cote se găseşte doar în formă electronică pentru că este prea mare pentru a fi tipărit şi este în permanenţă adaptat. Pentru a ne pregăti de intrarea în Uniunea Europeană, unde libera circulaţie a obiectelor de artă a devenit cea de a V-a libertate esenţială a construcţiei europene, accesul operelor de artă din străinătate pe piaţa românească va fi mult mai simplu. La frontiera cu Ungaria sporeşte micul trafic legal cu astfel de obiecte, ceea ce riscă să falimenteze ves-titele galerii din Budapesta. La Bucureşti, legea preemţiunii umple muzeele şi patrimoniul, în aplauzele asistenţei care nu se supără că piese deosebite le-au fost luate de sub nas pentru a satisface interesul naţional. Licitaţiile umanitare de obiecte de artă donate, care se desfăşurau săptămînal, au devenit simple manifestări mondene, pentru că nivelul de trai, eficienţa protecţiei sociale şi forţa pieţei de artă le-a făcut inutile, artiştii în nevoie fiind inexistenţi.

Luaţi cu treburile curente, membrii guvernului, obligatoriu colecţionari de artă, au greutăţi în a-şi rezerva un loc sub reflectoarele licitaţiilor umanitare de artă. Celebrele "marches aux puces" din Paris îşi deschid filiale în Rahova, Ferentari şi Pantelimon, considerînd că "purecii" noştri sînt mai mari şi mai graşi, dacă nu de-a dreptul obezi. Oraşele României devin adevărate opere de artă nu numai prin concepţia arhitecturală urbană modernă şi de bun gust, dar şi datorită monumentelor lor, atît de potrivite locului în care se află şi subiectului cărora le este dedicat.

Dar, staţi aşa, stelele în care citeam eu nu erau decît luminiţele de la semafor reflectate în parbrizul aburit! Şi asta înseamnă că totul nu este decît o fantezie întîrziată de iarnă. Oricum, ce va fi vom vedea şi comenta împreună, imediat ce s-a produs, înainte ca altcineva să observe sau să priceapă. Un lucru este, însă, sigur: astăzi e Sfîntul Ion, zi cînd, pînă nu demult, se mergea la un pişcot la Cotroceni, la schimb cu un omagiu fierbinte şi popular. Acum coada s-a mutat, destul de abuziv, la Scroviştea, dar cum nu ne-a interesat ea cînd era în mijlocul Bucureştiului, de ce am face-o acum, cînd a ieşit din capitală şi chiar din istorie. În nici un caz nu ne vom apuca să căutăm vreun sfînt Traian în calendarul ortodox, catolic sau cel oportunist, ci vom rămîne aceeaşi, dorind ani mulţi şi buni puţinilor artişti ce poartă numele sfîntului de astăzi, precum şi tuturor celor numiţi Ion, Ionel, Ionuţ, Nelu, Ioan, Ioana şi sărut mîna, tată. Iar celor care nu au acest nume, dar citesc rîndurile şi ziarul de faţă, le dorim un 2005 cît mai bun şi fericit!