SIBEX Interes bun pentru speculaţiile futures la debutul lunii

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 iunie 2013

A şasea lună din an a debutat cu creşteri pentru derivatele tranzacţionate la Sibex, după jumătate de şedinţă cotaţiile aflându-se în majoritate pe plus. Lichiditatea pieţei era una bună, menţinându-se nivelul de interes manifestat în ultimele zile din luna precedentă. La ora 16.15 se observau aşadar 1065 de contracte iar valoarea tranzacţiilor era de 14,2 milioane lei.

La ora menţionată derivatul pe indicele Dow Jones, scadenţa iunie, era cel mai tranzacţionat, cu 752 contracte. Cotaţia indicelui creştea cu 59 de puncte, la 15.165 de puncte. Pe piaţa americană, preţul futures al indicelui creştea, indicând o evoluţie "verde" la NYSE, în condiţiile în care investitorii americani aşteptau publicarea unui raport privind producţia în luna mai. DEDJIA_RON se tranzacţiona şi pe scadenţa septembrie, dar la un nivel mult mai modest: doar 7 contracte. Cu toate acestea, în opinia unui broker "este de aşteptat ca volumele pe scadenţa din toamnă să crească pe măsură ce ne apropiem de scadenţa iunie, urmând să observăm strategii de roll-over". În raport cu scadenţa septembrie, indicele american era cotat la Sibex la 15.040 de puncte, în urcare cu 79 de puncte.

În sectorul valutelor, speculatorii au încheiat 139 de contracte pe simbolul EUR/USD_RON, pe scadenţa iunie. Moneda unică se deprecia timid, cu 0,08% faţă de dolar, fiind estimată la 1,2990 USD. Pe plan extern moneda europeană înregistra variaţii reduse faţă de cea americană, după ce un raport a indicat că producţia din cele 17 ţări utilizatoare de euro s-a contractat mai puţin decât se estimase iniţial pentru luna mai. De pe segmentul valutar se tranzacţiona şi perechea euro/leu pe scadenţele iunie şi septembrie. Se observau 17 şi 25 contracte, date valabile la ora 16.15. Euro creştea cu 0,68 şi 0,45% la 4,4197 şi 4,44 lei.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni speculatorii au pariat pe evoluţia preţului DESIF5 iunie. Numărul contractelor era însă redus: doar 42. Cotaţia DESIF5 scădea la ora 16.15 cu 1,04%, la 1,43 lei/acţiune.

Din sectorul derivate pe mărfuri se remarca DEOIL_LSC cu 42 contracte. Barilul de petrol era cotat pentru iunie la 92,57 dolari, în urcare cu 0,98%.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.15.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb