SIBEX Piaţa futures a dat semnale pozitive la debut de săptămână

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 februarie 2012

Pe piaţa Sibex, săptămâna a debutat cu creşteri, cotaţiile derivatelor apreciindu-se după ce parlamentarii greci au votat un nou set de măsuri de austeritate, necesar pentru primirea unui al doilea pachet de ajutor financiar în valoare de 130 de miliarde de euro. Acest fapt a adus o stare de optimism pe pieţele financiare, investitorii relaxându-se la gândul că Grecia va putea evita falimentul. După jumătate de şedinţă lichiditatea era una ridicată, numărul contractelor încheiate până la ora 17.30 fiind de 12.500 cu o valoare de 71,5 milioane de lei.

Pe piaţa aurului se înregistra cea mai intensă activitate iar investitorii estimau creşterea preţului unciei pe scadenta februarie. Numărul contractelor SIBGOLD era de 7000 iar uncia acumula 4,5 dolari, ajungând la 1722,6 USD. Evoluţia de pe piaţa Sibex a fost una conformă cu direcţia de pe pieţele externe, unde metalul preţios s-a apreciat luni. De la începutul anului preţul aurul a înregistrat un raliu de peste 10% pe pieţele internaţionale, futures-ul de la Sibiu urmărind îndeaproape această evoluţie.

În sectorul indicilor, se înregistrau 3223 de contracte futures pe Dow Jones scadenţa martie. Cotaţia indicelui creştea cu 39 puncte, la 12.806 puncte. Piaţa futures din SUA anticipa evoluţii pozitive la NYSE, cotaţiile indicilor urcând, după ce Grecia a aprobat planul de reducere a cheltuielilor.

Dintre derivatele valutare, pariurile s-au îndreptat către perechile euro/dolar şi liră sterlină dolar, ambele tranzacţionate în lei. La ora 17.30 se observau 680 de contracte EUR/USD_RON pe scadenţa martie. Euro creştea cu 0,32% faţă de dolar, fiind cotat la 1,3218 USD. Pe plan extern euro s-a apropiat de maximul ultimelor două luni faţă de dolar, după ce prim-ministrul grec Lucas Papademos a primit aprobarea Parlamentului pentru aplicarea unui dur plan de austeritate. Pentru simbolul GBP/USD_RON se observau 212 contracte iar moneda din Regatul Unit creştea cu 0,27%, la 1,5777 USD.

Tranzacţiile de pe segmentul derivatelor pe acţiuni au fost dominate de interesul pentru DESIF5, în contextul unei creşteri cu 3,71% a preţului de cotare, care a închis la 1,4157 lei/acţiune. Numărul contractelor DESIF5 a fost de 825 pe scadenţa martie. S-au mai remarcat 170 de contracte DEFPR pe scadenţa iunie, în raport cu care o acţiune a fost cotată la 0,5555 lei, în urcare cu 2,66%.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.30.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb