SIBEX "Poveste" despre nimic

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 ianuarie 2015

La Sibex, prima jumătate din şedinţa de la mijlocul săptămânii s-a derulat după un tipar similar cu evoluţia de marţi, participanţii ignorând cu desăvârşire produsele derivate. Deosebirea faţă de ziua anterioară a fost însă faptul că, de această dată, nici deschiderea de la NYSE nu i-a "sensibilizat" pe cei care, teoretic, ar trebui să tranzacţioneze, astfel că la ora 17:30 nu se înregistra niciun contract. Practic, în primele şapte ore şi jumătate ale şedinţei am fost martorii unui situaţii greu de imaginat până de curând, pe piaţă neîntâmplându-se nimic.

Pentru şedinţa în discuţie, speranţele se legau tot de evoluţia derivatului pe Dow Jones, care a marcat marţi o nouă zi pe minus, după ce iniţial evoluase pe creştere. Preţul de referinţă pentru deschiderea şedinţei de tranzacţionare(-) de miercuri, calculat de ATHEXClear pentru Dow Jones pe scadenţa martie a fost de 17.678 de puncte, dar cererea şi oferta de pe piaţă nu s-au întâlnit, între cel mai bun preţ de vânzare şi cel mai bun preţ de cumpărare existând, conform datelor de la ora 17:30, o diferenţă uriaşă, de 649 de puncte (18.049 de puncte preţul de vânzare şi 17.400 de puncte preţul de cumpărare). Mai mult, numărul poziţiilor deschise pe simbolul DEDJIA 15C era foarte mic: 125.

În aceste condiţii, a vorbi despre şedinţa Sibex nu este decât o "poveste" despre nimic, doar partea secundă a zilei putând salva operatorul de piaţă din Sibiu de un deznodământ ruşinos, mai exact o sesiune fără nici un contract futures.

În SUA, cotaţia Dow Jones se mişca destul de puternic pe minus la o oră de la deschiderea şedinţei de la NYSE, în contextul în care declinul vânzărilor de retail şi deprecierea amplă a preţului cuprului au amplificat temerile privind încetinirea creşterii economice globale.

(-) preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

Notă: Articol realizat confom datelor din piaţa Sibex de la ora 17:30.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Mai degraba mergea sa ssrieti "poveste despre oameni de nimic" - dar si asa e foarte inspirat titlul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb