Speculaţiile pe produse internaţionale au fost preferate de participanţii de pe piaţa Sibex în penultima şedinţă a săptămânii şi a lunii ianuarie. Printre acestea şi-a făcut loc şi un reprezentant al pieţei locale, simbolul DESIF5, care urmăreşte preţul acţiunii SIF Oltenia. Lichiditatea acestuia era însă mică. Participanţii au fost destul de bine conectaţi la evoluţia cotaţiilor, astfel că, după peste şase ore de tranzacţionare, numărul contractelor era de 545. Valoarea tranzacţiilor se cifra la aproape 7 milioane de lei. "Este posibil să avem o a treia zi la rând cu peste 1000 de contracte, şi în funcţie de evoluţia de pe piaţa americană respectiv de ştirile de acolo, chiar o creştere faţă de zilele anterioare", a declarat un broker activ pe segmentul futures.
Contractele futures pe indicele Dow Jones şi pe aur se bucurau de cele mai mari cote de piaţă, conform datelor de la ora 16.30. Se detaşa în primul rând derivatul pe Dow Jones, tranzacţionat în lei. Numărul contractelor încheiate pe acesta era de 280 pe scadenţa martie. Evoluţia cotaţiilor indicelui a fost una mixtă. La ora precizată, preţul scădea cu 12 puncte, la 13.887 puncte. Direcţia negativă urmărea futures-ul de pe piaţa americană. Acesta s-a depreciat în contextul în care datele guvernamentale au indicat că produsul intern brut al SUA a scăzut, semnalând faptul că economia s-a contractat în mod neaşteptat în ultimul trimestru al anului trecut. După deschiderea NYSE, DEDJIA_RON a receptat însă semnale pozitive şi dădea semne de creştere.
În ceea ce priveşte aurul, simbolul SIBGOLD_RON se remarca prin 88 de contracte realizate până la ora 16.30. Aşteptările jucătorilor indicau creşterea metalului preţios. Preţul futures al unciei câştiga 14,7 USD pe scadenţa februarie, valorând 1677,9 USD. Pe plan extern, aurul s-a îndreptat către cea mai puternică apreciere din două săptă-mâni, ştirea privind scăderea economică din SUA amplificând cererile de metal nobil ca plasament alternativ. Tot în sectorul derivatelor pe mărfuri s-a mai speculat şi pe preţul petrolului. Barilul era cotat la 97,76 dolari, în creştere cu 0,29%. Numărul contractelor era de 27.
Pe segmentul valutar, investitorii au încheiat un număr de 76 de contracte pe perechea EUR/USD_RON cu scadenţa martie. Evoluţia euro faţă de dolarul american a fost una pe creştere, fiind corelată cu direcţia de pe plan extern, unde moneda unică s-a apreciat pentru a doua zi raportat la rivalul ei tradiţional, înaintea unei întâlniri a FED în care s-ar putea ca oficialii să-şi redeclare angajamentul privind achiziţia de active.
Notă: Articol realizat confom datelor din piaţa Sibex de la ora 16.30.