La mijlocul săptămânii, direcţia cotaţiilor a fost mai clară faţă de primele două zile, conturându-se o evoluţie descendentă puternică. Prin urmare şi speculatorii au fost mai implicaţi, transferurile fiind peste cele de luni şi marţi la aceeaşi oră. La ora 17.00 se înregistrau 758 de contracte, cu o valoare de aproape 8 milioane lei.
Pe segmentul derivatelor pe indici vânzătorii profitau de pe urma scăderii cu 92 de puncte a Dow Jones, înregistrată pe fondul unei direcţii similare pe piaţa americană. Cotaţia de la Sibiu era estimată la 12.770 de puncte iar numărul contractelor era de 379. Scăderile peste ocean s-au datorat "gâlcevei" politice dintre republicani şi democraţi pe tema bugetului dar şi speculaţiilor că raportul privind vânzările de case nou construite va indica o scădere.
Un ritm mai bun al plasamentelor realizate până la ora 17.00 se observa pe piaţa derivatelor pe mărfuri unde aurul de afla în prim plan cu tranzacţii atât pe produsul cu mărimea de o uncie (SIBGOLD) cât şi pe cel cu mărimea de 10 uncii (SIBGOLD_RON). Cotaţiile metalului preţios înregistrau scăderi puternice pe scadenţa decembrie pentru care SIBGOLD pierdea 28,8 dolari şi valora 1715 USD iar SIBGOLD_RON 31,7 dolari, fiind cotat la 1712,6 USD. Numărul contractelor pentru cele două derivate era de 125 respectiv 90. Direcţia descendentă a aurului era corelată cu evoluţia externă unde metalul nobil se îndrepta spre cea mai mare scădere din mai mult de trei săptămâni pe fondul speculaţiilor că datele economice mai bune din SUA vor reduce cererea de aur, ca plasament de protecţie, după ce rapoartele de marţi au indicat că încrederea consumatorilor americani a crescut la maximul pe patru ani precum şi că preţurile caselor au urcat cu cel mai mult din 2010 încoace. Pe acelaşi segment al derivatelor pe mărfuri de la Sibiu se tranzacţiona şi cotaţia barilului de petrol care înregistra o scădere de 2,30% pentru scadenţa decembrie, la 85,5 USD. Numărul contractelor era de 60. Petrolul s-a depreciat si pe pieţele externe, scăzând în SUA la cel mai mic nivel din mai mult de o săptămână, pe fondul îngrijorării cauzate de discuţiile privind bugetul.
Pe derivatul care urmăreşte cursul euro/dolar numărul de contracte încheiate în era de 46 pe scadenţa septembrie. Mizele au fost puse pe moneda americană care se întărea faţă de euro. Moneda unică pierdea 0,26% şi era estimată la 1,28950 USD.
Pe segmentul derivatelor pe acţiuni cotaţia DESIF5 a scăzut pentru decembrie cu 0,74%, la 1,34 lei/acţiune. Numărul contractelor a fost de 32. Pentru simbolul DESIF5 martie 2013 numărul contractelor a fost de numai 15 iar cotaţia a închis în staţionare la 1,37 lei/acţiune.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.15.