SIBEX Speculaţiile futures, în scădere de turaţie

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 februarie 2012

Speculaţiile cu derivate şi-au piedut din intensitate, joi, la bursa din Sibiu, după jumatate de şedinţă numărul contractelor fiind de 2700. Valoarea tranzacţiilor era la rândul ei în scădere, cifrându-se la circa 25 milioane lei. Fluctuaţiile pe culoare de preţ mai reduse şi varianţiile în ambele sensuri au fost cauzele care au ţinut jucătorii în expectativă.

Această situaţie s-a reflectat în scăderea volumelor de pe derivatele pe aur şi Dow Jones, astfel că, la ora 17.00, derivatul pe perechea euro/dolar era cel mai lichid, cu aproape 1000 de contracte. Cotaţia monedei unice se deprecia cu 0,18%, valorând 1,3130 lei. Pe pieţele externe euro s-a devalorizat în raport cu dolarul, în condiţiile în care Grecia se chinuie să ajungă la un acord cu deţinătorii săi de obligaţiuni, în încercarea de a reduce nivelul datoriei, situaţie care a inflamat grijile privind agravarea crizei financiare în Europa. Din piaţa derivatelor valutare s-a mai remarcat perechea liră sterlină/dolar, moneda britanică urcând uşor, la 1,5803 USD pentrru scadenţa martie.

Pentru Dow Jones, numărul contractelor futures de la Sibex era de circa 800. Cotaţia pe scadenţa scurtă a fluctuat pe parcursul zilei uşor şi în teritoriu negativ, dar la ora 17.00 creştea cu 9 dolari, la 12.663 USD. Pe Wall-Street indicele a des-chis în urcare joi, după apariţia unor ştiri pozitive pe piaţa muncii. Numărul solicitărilor de şomaj a scăzut mai mult decât prognozele, aducând o stare de optimism în ceea ce priveşte raportul guvernamental privind angajările. Concret, nivelul anualizat al numărului de persoane care au completat săptămâna precedentă cereri de şomaj a fost de 367.000, situându-se sub prognoza de 371.000 elaborată de 46 de economişti ai Bloomberg şi cu 12.000 sub ultimul nivel publicat.

Preţul aurului a continuat să crească la Sibex, dar numărul contractelor s-a redus, fiind, după şapte ore de tranzacţionare, de numai 440. Preţul SIBGOLD martie creştea cu 5,9 USD, la 1748 dolari. Pe pieţele internaţionale preţul aurului a continuat să se aprecieze, apropiindu-se de maximul ultimelor opt săptămâni la Londra.

Pe segmentul derivatelor pe acţiuni au fost tranzacţionate contractele DESIF5, DESIF2, DESNP şi DEFPR. Pentru acestea, programul de tranzacţionare se încheie la ora 16.50. DESIF5 martie s-a remarcat cu 253 de contracte şi a închis la 1,2920 lei, în creştere cu 0,54%. DESIF2 martie a fost cotat la 1,4150 lei pe titlu, în plus cu 0,71%. Şi DEFPR a crescut pentru aceeaşi scadenţă, dar cu 1,92%, ajungând la 0,53 lei/acţiune. Pe scădere s-a aflat însă cotaţia futures a derivatului pe acţiunile SNP, valoarea estimată pentru martie fiind de 0,3520 lei/acţiune, în minus cu 0,87%.

Notă: Articol realizat confom datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb