SIBEX Speculaţiile s-au intensificat pe fondul deznodământului alegerilor din SUA

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 noiembrie 2012

La jumătatea celei de-a treia şedinţe a săptămânii, lichiditatea de pe piaţa Sibex era una mult mai bună comparativ cu cea din primele două sesiuni ale săptămânii. Creşterea interesului a venit pe fondul variaţiilor mai mari ale cotaţiilor celor mai tranzacţionate produse. La ora 17.00 se înregistrau 1655 de contracte iar valoarea tranzacţiilor se situa la aproape 20 milioane de lei. Direcţia preţurilor erau una diferită, în funcţie de simbol. De altfel, pentru majoritatea activelor tranzacţionate, cotaţiile au fluctuat mixt.

Ca de obicei, cel mai speculat produs derivat era cel pe indicele Dow Jones, cu un total de 1286 contracte încheiate pe scadenţa decembrie. Derivatul pe indicele american a des­chis ziua într-o notă optimistă şi a crescut până după prânz. Apoi, după ora 13.00 cotaţia sa a intrat pe scădere agresivă şi, la ora 17.00, pierdea 201 puncte până la 12.993 puncte. DEDJIA_RON se tranzacţiona şi pe termenul martie 2013 pentru care pierdea 180 de puncte şi era cotat la 12.940 puncte. Evoluţia de la Sibex era una corelată cu piaţa futures americană, unde indicii se depreciau "ştergând" câştigurile iniţiale, după confirmarea realegerii lui Barack Obama ca preşedinte al SUA.

Următorul produs în top după peste şapte ore de tranzacţionate era aurul, cu 160 contracte SIBGOLD pe scadenţa decembrie. Speculaţiile cu acest produs s-au realizat, în majoritatea timpului, pe fondul creşterii cotaţiei metalului preţios. Cu toate acestea, la ora 17.00, preţul a dat semne de slăbiciune şi a intrat pe minus. În schimb, pe simbolul SIBGOLD_ RON decembrie, cotaţia continua să se aprecieze cu 9,7 dolari, valorând 1722,7 USD/uncie. Numărul contractelor era de 42. Pe plan extern, aurul s-a apreciat după ce realegerea lui Obama ca pre­şedinte al Americii a alimentat pers­pectivele pentru continuarea stimulării economiei, situaţie care ar contribui la slăbirea dolarului. Aurul, ca plasament de siguranţă are, de regulă, o evoluţie inversă faţă de moneda americană. Tot pe piaţa derivatelor pe mărfuri, se tranzacţiona şi derivatul pe preţul petrolului, având simbolul DEOIL_LSC. Cotaţia barilului era estimată la 86 USD, în scădere cu 2,06 dolari. Numărul contractelor pe scadenţa decembrie era de 57.

În sectorul derivatelor valutare se remarca perechea euro/dolar cu 134 de contracte realizate pe scadenţa decembrie. Ca şi Dow Jones, cotaţia euro a evoluat mixt, crescând până în jurul orei 13.00 pentru ca apoi să intre pe teritoriu negativ. Această evoluţie se menţinea şi la ora 17.00 când euro era cotat la 1,27620 USD, în minus cu 0,45%. Şi pe plan extern dolarul avea o evoluţie pozitivă în raport cu concurentul său european. Indicele dolarului a urcat la cel mai înalt nivel din şapte săptămâni, investitorii căutând siguranţa, pe fondul îngrijorării că preşedintele Barack Obama se va lupta pentru a convinge Congresul să evite implementarea pachetului de creşteri de taxe şi reduceri de cheltuieli care urmează să intre în vigoare la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013 Moneda euro a scăzut la cel mai slab nivel din două luni faţă de dolar şi după ce după preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat că Germania este afectată de criza datoriilor din regiune.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.00.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb