Speculatorii de pe piaţa Sibex au pariat pe scăderea Dow Jones, a aurului şi a euro faţă de dolar şi yenul japonez în prima jumătate a şedinţei din debutul săptămânii. Cursul dolar/liră sterlină a fluctuat mixt. În schimb, euro se aprecia faţă de leu. Pe creştere evolua şi cotaţia futures a acţiunii Fondul Proprietatea. Nivelul lichidităţii era unul destul de modest, cu aproape 1500 de contracte încheiate până la ora 16.00 şi o valoare de 15,6 milioane lei. La nivelul produselor, derivatul pe Dow Jones şi cel pe euro/dolar concurau pentru prima poziţie în topul zilei, având o lichiditate apropiată.
Pentru scadenţa septembrie derivatul pe Dow Jones atrăgea 489 de contracte iar cotaţia indicelui scădea cu 39 puncte, la 12.675 puncte. Pentru termenul decembrie, scăderea era de 33 puncte iar cotaţia era de 12.600 puncte, dar volumul mult mai mic, de numai 7 contracte. Şi piaţa futures americană sugera o evoluţie negativă pentru indici, investitorii aflân-du-se în aşteptarea unui raport privind vânzările de retail din cea mai mare economie a lumii.
Pentru perechea euro/dolar, tranzacţionată în lei, numărul contractelor încheiate era de 467 pe scadenţa septembrie şi 23 pe scadenţa decembrie. Pentru scadenţa din toamnă, moneda scădea cu 0,05 % faţă de dolar şi era cotată la 1,22450 USD. În raport cu termenul din iarnă se observa o depreciere de 0,22% şi o cotaţie de 1,22430 dolari. Pe pieţele internaţionale, moneda comună s-a apreciat de minimul din ultimii doi ani faţă de dolar pe fondul temerilor că, în Europa, criza datoriilor se va înrăutăţi. Pe acelaşi segment al derivatelor valutare, moneda comună se devaloriza cu 0,57% faţă de cea japoneză, la un curs de 96,39 yeni, pe scadenţa septembrie. Numărul contractelor era de 103, pe plan internaţional, moneda unică s-a depreciat până la minimul ultimelor şase săptămâni faţă de yen, după ce inflaţia din Europa a stagnat în iunie, fapt care a evidenţiat că regiunea se îndreaptă spre a doua recesiune din ultimii trei ani. Dacă faţă de concurenţii săi majori euro scădea, în schimb moneda utilizată în 17 ţări a UE creştea faţă de leu cu 0,13% pentru septembrie şi 0,12% pentru decembrie, pe o lichiditate de 50 şi 20 de contracte. Cotaţiile euro de la ora 17.00 se cifrau la 4,5980 şi 4,5830 lei.
Pe piaţa aurului se observau 152 de contracte SIBGOLD pe scadenţa august. Preţul unciei scădea cu 9,8 dolari, cotaţia valorând 1586 USD/uncie, conform datelor de la ora 16.00. Şi pe pieţele externe cum ar fi cea de la Londra, aurul s-a depreciat, precauţiile de dinaintea declaraţiilor FED din această săptămână cu privire la politica monetară, punând sub presiune euro şi pieţele bursiere.
Dintre derivatele pe acţiuni se remarca ascensiunea de aproape un procent a cotaţiei DEFPR septembrie. Numărul de contracte pe acest simbol era de 14 iar cotaţia unei acţiuni valora, la ora 16.00, 0,4790 lei.
Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.00.