SIBEX Tranzacţii puţine, volum modest

S. N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 mai 2017

La Sibex, apatia a fost cuvântul de ordine în prima jumătate a penultimei şedinţe a săptămânii. După aproape opt ore de la deschidere, datele indicau un volum modest , cifrat la 12 contracte, cu o valoare care se apropia de 192.513 lei.

Din totalul menţionat, 5 contracte aveau ca activ suport derivatul care urmăreşte raportul dintre euro/dolar pe scadenţa iunie. Cotaţia unei monede unice europene era estimată la 1,1153 USD, în scădere cu 0,24% faţă de "start of day price"[1] (1,1180 USD). Tot pe segmentul valutar se mai consemna un singur contract pe cursul liră sterlină/dolar, pe termenul iunie. Moneda britanică creştea cu 0,66% peste referinţa de la deschidere (1,2984 USD), valorând 1,3070 dolari.

În ceea ce priveşte evoluţia derivatului pe Dow Jones, se consemnaseră tranzacţii atât pe scadenţa iunie cât şi pe septembrie, dar volumele erau mici. DEDJIA 17F (iunie), totaliza 5 contracte, iar cotaţia futures a indicelui era estimată la 20.641 de puncte, în minus cu numai un punct faţă de preţul de referinţă de la deschidere (20.640 de puncte). Pentru septembrie, se consemna doar un singur contract, iar DEDJIA 17I era cotat la 20.478 de puncte, în scădere cu 267 de puncte faţă de "start of day price" (20.745 puncte).

Dacă în urmă cu exact un an, pe ATS-ul administrat de bursa sibiană se consemna un volum record, acum nu se înregistra nicio tranzacţie[2].

[1]preţ teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu şi care reprezintă preţul faţă de care se calculează variaţia maximă standard şi variaţia maximă extinsă în cursul unei şedinţe de tranzacţionare.

[2] Pe piaţa spot Sibex închiderea are loc la ora 18.00

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 17.45

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb