SIBEX Volumul derivatelor, susţinut de contractul pe Dow Jones

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 17 ianuarie 2014

După ce miercuri s-a consemnat cel mai bun volum de tranzacţionare din această lună până acum, penultima şedinţă a săptămânii a prezentat în linii mari aceleaşi caracteristici ca şi precedentele, jucătorii fiind destul de implicaţi în speculaţiile cu derivate. Ca urmare, la ora 16.30, numărul contractelor se ridica la aproape 1.000, iar valoarea tranzacţiilor la 14,5 milioane de lei.

Tiparul consacrat de-a lungul ultimilor doi ani se menţinea şi de această dată, derivatul pe indicele Dow Jones fiind de neclintit din poziţia de lider în topul produselor. Acesta totaliza 755 de contracte pe scadenţa martie din anul curent. După creşterea generoasă de miercuri, de această dată jocul cererii şi ofertei avea ca rezultat o direcţie descendentă. Mai exact, cotaţia DEDJIA_RON pierdea 28 de puncte şi valora 16.384 de puncte. Pe piaţa futures americană indicii reprezentativi nu înregistrau variaţii mari după ce, ieri, S&P 500 a închis la un maxim istoric şi în contextul în care investitorii aşteptau datele privind cererile de şomaj şi rezultatele unor companii cum ar fi Goldman Sachs Group Inc. sau Citigroup Inc. Apoi preţurile futures din SUA au început să dea semne de scădere. "După deschiderea pieţei de la New York şi apariţia ştirilor cu potenţial de impact din SUA este posibil să asistăm la accentuarea variaţiilor şi chiar la schimbarea direcţiei, cum s-a mai întâmplat de atâtea alte ori. Acest fapt ar putea să impulsioneze speculaţiile", a anticipat un broker.

Pentru paritatea euro/dolar speculatorii au încheiat, până la ora 16.30 un număr de 109 contracte pe scadenţa martie 2014. Moneda unică a evoluat mixt faţă de dolar şi, la ora 16.30. se afla în teritoriu pozitiv, după cum indica aprecierea de 0,30%, la o cotaţie de 1,36470 USD. Pe pieţele internaţionale paritatea euro/dolar a înregistrat variaţii reduse. Indicele dolarului calculat de Bloomberg s-a "căţărat" la maximul din patru luni. Tot de pe segmentul valutar se specula timid pe perechea euro/yen japonez.

Pentru restul produselor lichiditatea era redusă şi nu se evidenţiau nici derivatele pe mărfuri şi nici cele pe acţiuni individuale. Dintre produsele pe mărfuri puţinele plasamente s-au îndreptat către SIBGOLD februarie - 14 contracte respectiv DEOIL_LSC februarie - 18 contracte. Aurul câştiga 2,3 USD şi era estimat la 1243 dolari/uncie, iar bariul creştea cu 0,32%, la 94,64 dolari.

Notă: Articol realizat conform datelor din piaţa Sibex de la ora 16.30

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb