SIBIU - 11 noiembrie 2005 Acţiunile SIF5 şi TLV - poli de atracţie pe piaţa bursei sibiene

Radu Bâlbăie
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 noiembrie 2005

În săptămîna recent încheiată, pe piaţa contractelor derivate de la Sibiu, variaţiile zilnice au oferit oportunităţi profitabile, în special pentru speculaţiile intraday. Pe fondul unei lichidităţi relativ ridicate, interesul investitorilor s-a îndreptat în special asupra sectorului petrolier, tranzacţiile cu acţiuni RRC şi SNP, reprezentînd peste 51% din totalul contractelor efectuate. Chiar dacă au fost cele mai lichide, titlurile RRC au avut o evoluţie contradictorie, preţul de cotare de vineri fiind foarte apropiat de cel înregistrat cu o săptămînă în urmă (0,1155 pentru sfîrşitul anului şi 0,1262 pentru martie), în timp ce după un început de săptămînă în forţă, acţiunile SNP s-au înscris pe un trend descendent, coborînd pînă la 0,4370 pentru scadenţa curentă şi la 0,4825 pentru scadenţa martie. Marile cîştigătoare ale săptămînii au fost derivatele SIF5, care au înregistrat creşteri de 0,04-0,05 lei pe acţiune doar în şedinţa de vineri, randamentele săptămînale pentru cumpărători atingînd 70-80%.

Ultimele tranzacţii au fost perfectate la 2,3395 pentru scadenţa decembrie, respectiv 2,5 lei/acţiune pentru martie 2006. Contractele SIF2, deşi cu randamente ceva mai scăzute, au avut o evoluţie asemănătoare, încheind săptămîna în creştere cu 0,04 lei/acţiune pentru ambele scadenţe. Un alt pol de atracţie a constituit creşterea acţiunilor Băncii Transilvania pentru scadenţa îndepărtată, preţul de cotare fiind stabilit la 1,3202 (+0,0220 lei/acţiune).

Pe piaţa derivatelor valutare s-a înregistrat o scădere a cotaţiilor pentru moneda unică europeană, evoluţiile de pe piaţa internaţională resimţindu-se şi la Sibiu, unde euro a fost dus pînă la un minim de 1,1695 dolari pentru sfîrşitul anului. Deprecierea faţă de moneda naţională a fost chiar mai evidentă: pentru sfîrşitul anului un euro valoreaza 3,6060 lei cu peste 0,03 lei mai puţin decît cu o săptămînă în urmă.

În ceea ce priveşte scadenţa martie, preţul de cotare a fost stabilit la 3,6275 lei. Sfîrşitul de săptămînă a adus şi un reviriment pe piaţa opţiunilor, tranzacţionîndu-se în exclusivitate call-uri, avînd suport derivatele SIF2, SNP şi TLV. Dintre acestea s-au făcut remarcate contractele SNP scadente în martie, cu preţ de exercitare 0,5000 lei/acţiune, pentru care s-au plătit prime de 10 lei/contract. Numărul poziţiilor deschise pe pieţele futures şi options a ajuns la 87766.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb