SIBIU - 7 februarie 2006

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 8 februarie 2006

În sesiunea de tranzacţionare de ieri au fost transferate pe piaţa derivatelor de la Sibiu 12.689 contracte futures şi options. Numărul poziţiilor s-a menţinut la peste 141.000. Din perspectiva preţurilor, şedinţa a stat sub semnul creşterii, majoritatea acţiunilor apreciindu-se chiar dacă nu cu valori spectaculoase. Unii investitorii par să adopte aşadar poziţii de expectativă pentru a urmări evoluţia pieţei.

Punctul de interes al participanţilor pe piaţa sibiană s-a deplasat de această dată spre Banca Transilvania. DETLV au fost deci numărul unu în ierarhia zilei cu aproape 3000 contracte. Ele au înregistrat aprecieri pentru cele două scadenţe existente după cum urmează: pentru luna martie derivatele în cauză s-au apreciat cu 0,0262 lei/acţiune, cotaţia de la închidere fiind de 1,5 lei cu un randament de circa 18% la cumpărare, iar pentru iunie au crescut cu 0,0095 unităţi, ultima valoare înregistrată fiind de 0,8795/acţiune. Tot DETLV au fost în centrul atenţiei şi pentru contractele cu opţiuni PUT scadenţa iunie perfectate la un preţ de exercitare de 0,82/acţiune şi o primă de 30 lei pe contract. Sectorul SIF-urilor a avut şi ieri o evoluţie bună, în special prin intermediul DESIF 2 Moldova, DESIF 5 Oltenia şi DESIF 3 Transilvania. Cumulate ele au generat aproximativ 39% din piaţă. Cele mai căutate dintre ele au fost DESIF 5 care la final se constituiseră ca suport al 1777 contracte.

Pentru cele două scadenţe s-au înregistrat aprecieri de 0,0279 şi de 0,0035 lei/titlu iar ultimele tranzacţii au fost încheiate la preţul de 3,0485 lei/acţiune -martie şi 3,1385 lei/acţiune iunie. Pentru DESIF 3 s-au perfectat 1651 contracte iar pentru DESIF 2 totalul a depăşit 1500. Pe teritoriul CALL-urilor, DESIF 2 au fost cele mai rîvnite, contractele fiind încheiate la un preţ de exercitare de 2,7 lei/acţiune şi prima de 100 lei/contract.

Deşi SIF-urile şi-au păstrat cota de interes la un nivel rezonabil, locul secund ca lichiditate nu a aparţinut unei reprezentante a acestei categorii ci derivatelor petroliere reprezentate de DESNP. Au fost înregistrate 182 tranzacţii însumînd 2571 contracte de acest tip.

La sfîrşitul zilei, cotaţiile DESNP erau: 0,6585 lei/acţiune -scadenţa curentă şi 0,67 lei/acţiune scadenţa iunie. Aprecierile marcate sînt de 2,11 şi 3,08% iar randamentul zilei pentru poziţiile long este unul generos pentru ambele scadenţe, ajungînd pînă la 22% pentru martie şi 33% pentru iunie. Celelalte reprezentante ale sectorului petrolier au avut la rîndul lor mare căutare, totalul contractelor pentru DERRC situîndu-se la peste 2000 -locul trei în topul zilei. Scadenţa martie a atras 1676 contracte iar scadenţa iunie 325. Acţiunile "Rompetrol" au cîştigat cîte 0,0026 şi 0,0029 lei, oprindu-se la valori de 0,1226 şi 0,1255 lei/titlu. În zona valutelor se poate observa o apreciere a monedei unice europene faţă de leu pentru scadenţa iunie, aceasta fiind cotată la 3,61 unităţi în timp ce pentru martie cotaţia se menţine la valoarea anterioară. O apreciere identificăm şi în raportarea sa cu dolarul pentru scadenţa martie, aceasta fiind însă mai timidă de numai 0,002 unităţi. Cotaţia finală pentru martie este de 1,201 USD pentru un euro. Faţă de moneda naţională, dolarul a fost cotat pentru cea de-a treia lună din an la 2,9725 lei, în scădere cu 0,0129 unităţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb