SIBIU Contractul pe paritatea EURO/USD, din ce în ce mai tranzacţionat

D.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 mai 2011

La Sibex, în penultima şedinţă a săptămânii, investitorii au fost prudenţi în prima parte a zilei, pentru ca apoi, în cea de a doua, ritmul tranzacţiilor să crească. Şedinţa s-a des-chis cu creşteri dar, pe fondul influenţei exercitate de pieţele externe, preţurile au intrat pe minus înspre ora prânzului. La ora 17.30 numărul contractelor realizate era de peste 3100 o valoare de 20 milioane lei.

Pentru a treia şedinţă la rând "jucătorii" au tranzacţionat paritatea euro/dolar, denominată în lei, noul produs lansat luna trecută dând semne că devine din ce în ce mai atractiv. După ce marţi şi miercuri euro a crescut faţă de dolar, în ton cu evoluţia de pe pieţele externe, unde moneda europeană a atins miercuri cel mai ridicat nivel faţă de dolar după decembrie 2009, de această dată moneda unică s-a depreciat faţă de cea americană. Această evoluţie a venit tot sub influenţa directă de pe plan extern, euro alunecând faţă de dolar şi yen după ce Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, a declarat că "inflaţia va fi urmărită îndeaproape", semnalizând faptul că instituţia pe care o conduce ar putea aştepta până după luna iunie pentru a ridica din nou rata dobânzii de referinţă.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb