SIBIU - DERIVATE Derivatele "Erste", printre vedetele Sibex

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 mai 2008

Lichiditatea pieţei sibiene la termen a crescut cu 26 % în şedinţa de marţi, numărul contractelor încheiate ajungând la 13.326. Totalul tranzacţiilor înregistrate s-a cifrat la 1884 iar valoarea rulajului la aproape 31 milioane de lei. Majoritatea preţurilor futures şi-au menţinut evoluţia des­cendentă dar au existat şi excepţii notabile înregistrate tocmai pe unele dintre cele mai lichide simboluri, anume DESIF 5. Evenimentul principal al şedinţei de marţi a fost creşterea explozivă de lichiditate de pe derivatele pe acţiunile "Erste Bank", volumul acestora cifrându-se la 793 de contracte încheiate în totalitate pe scadenţa iunie, rulaj prin intermediul căruia DEEBS s-au clasat pentru prima dată de la lansare pe locul trei în ierarhia de lichiditate. Pentru iunie investitorii futures au estimat preţul unei acţiuni "Erste" la 169 de lei, după o scădere de 1,8 lei. "Lichiditatea Erste este un semn al pătrunderii în piaţă al unor jucători mari fiind posibil să asis­tăm la strategii de hedging. Totodată, un rol important în generarea unui astfel de volum a revenit formatorului de piaţă de pe acest simbol, anume societatea WBS, care s-a constituit drept contraparte pentru o mare parte din aceste contracte", a declarat Teodor Ancuţa, preşedintele Sibex. Investitorii prezenţi în piaţă nu puteau ignora însă derivatele SIF, care prin intermediul DESIF 2 cu 7826 contracte şi DESIF 5 cu peste 4000 de contracte au ocupat primele două locuri în top. DESIF 2 au evoluat in corpore pe scădere pentru toate cele patru scadenţe disponibile, în timp ce DESIF 5 au avut o evoluţie diferită, apreciindu-se pentru trei termene. "Investitorii s-au orientat pe strategii acoperite (tranzacţii spread), speculând semnalele oferite de piaţa paralelă. Dacă DESIF 2 au închis pe roşu pierzând teren important faţă de surata mai mare DESIF 5, aceasta din urma a terminat şedinţa cu un avans de 3-6 bani pe toate scadenţele în derulare", a explicat un broker din piaţă. Pentru scadenţa iunie DESIF 2 au fost cotate la 2,12 lei/acţiune, în scădere cu 4,01 bani iar pentru septembrie la 2,26 lei/acţiune în minus cu 1,5 bani. Tot pe minus au închis şi DESIF 2 decembrie, scăderea de 3,89 bani ducând cotaţia la 2,398 lei, dar şi DESIF 2 martie 2008 care au pierdut 8 bani, ajungând la 2,5 lei. DESIF 5 au crescut cu 1,2 bani atât pentru iunie cât şi pentru septembrie ajungând la 2,802 şi 2,9771 lei/acţiune.

O lichiditate foarte bună s-a înregistrat şi pe piaţa derivatelor valutare unde au fost încheiate 276 contracte RON/EURO. Pentru iunie moneda unică a fost cotată la 3,6761 lei, în coborâre cu 1,8 bani iar pentru septembrie la 3,7102 lei, în minus cu 2,99 bani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb