SIBIU - DERIVATE Prelungirea programului a adus o creştere de 15% a lichidităţii în aprilie

Decebal N. Todăriţă
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 mai 2008

Ultima şedinţă din aprilie a menţinut cotaţiile derivatelor tranzacţionate în piaţa Sibex pe plus, investitorii având parte, pentru a doua zi consecutiv, de creşteri. Acestea nu au fost foarte ample, iar efectul lor nu a fost unul hotărâtor asupra pieţei, care pare, în continuare, dominată de prudenţă. Inves­titorii prezenţi la tranzacţionare au încheiat, pe parcursul şedinţei, 7668 contracte futures şi 216 opţiuni pe contracte futures, totalul general de 7884 fiind în uşoară urcare, faţă de ziua anterioară. Numărul tranzacţiilor înregistrate a fost de 1448, iar valoa­rea echivalentă rulajului, de 20,64 milioane lei. Totalul poziţiilor futures a crescut din nou, ajungând la 67.292.

Pe total, în luna aprilie au fost încheiate 260.385 de contracte cu o valoare de 688,3 milioane de lei. În intervalul orar 16,00-17,15 al şedinţelor din aprilie au fost încheiate peste 37.700 contracte, reprezentând o creştere de circa 15% a lichidităţii. Din totalul menţionat, 256.678 de contracte au fost încheiate în piaţa futures, care rămâne centrul de greutate al Sibex şi 3.687 în cea a opţiunilor, care s-a remarcat prin dublarea volumului faţă de luna precedentă. Creşterea interesului pentru opţiuni a fost remarcată şi de Mirabela Coos, broker la SSIF Broker Cluj care a declarat: "În această perioadă, s-a remarcat un interes deosebit pe sectorul opţiunilor, unde aproape fiecare zi a fost marcată de tranzacţii însemnate ca lichiditate comparativ cu luna precedentă, ceea ce indica o "sete" a investitorilor de a găsi alternative la o piaţă incertă ca direcţie".

În clasamentul lunii s-au impus DESIF 2 cu 130.586 contracte, urmate de DESIF 5 cu 114.229 şi RON/EURO cu peste 3700. S-au mai remarcat, de asemenea, şi DESNP cu 2656 contracte. Pentru simbolurile RON/EURO şi DESNP, decisivă a fost intrarea market - makerilor, care au dinamizat transferurile.

Cea mai mare intensitate a transferurilor din data de 30.04 s-a înregistrat pe derivatul SIF 5, care a atras 4818 contracte. Pentru scadenţa iunie, au fost încheiate 3530 dintre acestea, cotaţia oprindu-se la 2,9198 lei, în urcare cu 2,46 bani. Pentru septembrie, DESIF 5 au crescut cu 1,26 bani, fiind cotate la 3,03 lei/titlu. În mod special, a atras atenţia lichiditatea foarte bună de pe scadenţa decembrie, cele peste 1000 de contracte fiind încheiate la preţuri între 3,16 şi 3,242 lei/acţiune, pentru ca închiderea să stabilească o cotaţie de 3,24 lei, în creştere cu 2,5 bani. DESIF 5 au crescut chiar şi pentru martie 2009, aprecierea de 2,07 bani ducând preţul derivatelor SIF 5 la 3,331 lei/titlu. Pe doi s-au clasat DESIF 2, cu 2233 contracte, iar pe trei s-au clasat DESNP cu 206 contracte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb