SIBIU Euro, cotat la 1,2744

Ioan Aleman
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 9 ianuarie 2004

Ieri au fost realizate 351 contracte futures şi optiuni. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 4.429.366.000 lei.

Primele contracte ale sesiunii pe raportul futures euro/dolar, cu scadenţa la sfîrşitul lunii, s-au tranzacţionat la preţul de 1,2595, preţul de deschidere situîndu-se cu 120 pips sub preţul de închidere al şedinţei anterioare. În prima parte a zilei, brokerii şi traderii au stat în expectativă, tranzacţiile încheindu-se în intervalul 1,2595/1,1610. Spre sfîrşitul şedinţei, euro a înregistrat noi salturi, ca reacţie la declaraţiile preşedintelui ECB - J.C.Trichet, conform cărora exporturile din zona euro trebuie să mai crească, din cauza cererilor mondiale consistente şi că European Central Bank nu va interveni pentru a stăvili creşterea monedei euro. Ultima tranzacţie a sesiunii s-a desfăşurat la valoarea de 1.2744, speculatorii intra-day beneficiind de profituri de pînă la 160.000 lei/contract. Pe piaţa opţiunilor s-au deschis poziţii pe contractele de tip Call, la preţul de exercitare de 1,2600 euro/dolar, cu prima de 200.000 lei/contract.

La închiderea pieţei sibiene, contractul futures Euro/Dolar cu scadenţa martie 2004 era cotat la CME la preţul de 1,2700, iar contractul futures pe grîu CBOT, scadenţa martie 2004, la aproximativ 4735 lei/kg.

Pentru sfîrşitul lunii ianuarie, brokerii estimează un curs al dolarului de 32.700 lei şi un curs al monedei unice europene de 41.300 lei. Numărul poziţiilor futures şi options în piaţă a urcat la 1516.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb