Datorită ştirilor privind majorarea de către Guvern a pragului minim de deţinere a SIF-urilor de la 0,1% la 1%, investitorii s-au grăbit să deschidă poziţii pe aceste acţiuni pe piaţa la termen. Astfel, în săptămîna trecută au fost transferate echivalentul a 2,3 milioane acţiuni SIF2 şi SIF5. Trendul pe care s-au înscris aceste acţiuni a fost unul preponderent ascedent, SIF2 fiind cotat la 1,1100 lei, a cîştigat 2,7% pentru scadenţa curentă şi 2,9% (preţ cotare 1,2020 lei) pentru septembrie, iar SIF5 a închis la un preţ de 1,3025 lei pentru iunie şi 1,4050 lei pentru sfîrşitul celui de-al treilea trimestru.
O evoluţie spectaculoasă au avut şi acţiunile Compa, care s-au apreciat cu 474 unităţi, ajungînd pînă la 1,7100 lei - cotaţie pentru finele acestei luni. Titlurile petroliere au intrat într-o fază de consolidare, fiind înregistrate fluctuaţii minime de preţ. Apropierea scadenţei din luna iunie generează similitudini ale evoluţiei preţurilor de pe piaţa la termen şi piaţa spot. Astfel, SNP a închis la 0,4050 (+0,0030 lei) în timp ce la BVB a fost cotat la 0,4060, iar RRC a fost cotat la 0,0750 lei, în timp ce pe piaţa spot a fost evaluat la 0,0770 lei.
Pe piaţa opţiunilor s-au remarcat contractele de tip call pe următoarele acţiuni: DETLV, DERRC, DESIF5 şi DESNP. Opţiuni PUT au fost perfectate pe euro/dolar (iunie) la un preţ de exercitare de 1,2400 cu primă de 0,0395.
Pe piaţa derivatelor valutare contractele futures pe paritatea euro/dolar sînt foarte căutate. Euro cîştigă teren în faţa dolarului (+90 pips), fiind cotat la 1,2188 dolari pentru 24 iunie, în timp ce faţă de moneda naţionlăa a pierdut 0,0010 unităţi coborînd pînă la 3.6190 lei. Dolarul continuă să se deprecieze uşor şi faţă de leul românesc, valorînd 2,9600 lei, cu 0,0200 unităţi mai puţin decît în şedinţa precedentă, pentru scadenţa curentă.