SIBIU - FUTURES & OPTIONS: 14 aprilie 2005 Randamente de pînă la 118% într-o singură şedinţă

Radu Bâlbăie
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 aprilie 2005

Sumarul tranzacţiilor la BMFMS

Joi, 14 aprilie, a fost ziua speculatorilor la bursa sibiană. Variaţiile ample de preţuri din timpul sesiunii au adus profituri frumoase investitorilor inspiraţi. Creşterea masivă din şedinţa anterioară a fost urmată de corecţii importante pe majoritatea pieţelor. S-au remarcat în special titlurile SIF2 şi SIF5, precum şi acţiunile BRD. Volumul cumulat al aces-tor active a depăşit echivalentul a 1,3 milioane acţiuni. Raportat la marjele depuse, randamentul tranzacţiilor cu acţiuni BRD de exemplu a ajuns pînă la 118% pe parcursul unei singure şedinţe. Pentru scadenţa lunii iunie aces-tea au fost cotate la 53000 lei/acţiune, în scădere cu 1000 lei faţă de ziua precedentă, după ce la deschiderea sesiunii fuseseră cotate chiar şi la 58.000 lei. Profituri consitente au generat şi contractele DESIF2 şi DESIF5, cotate pentru scadenţa curentă la 11730 (-520) şi, respectiv, 13825 lei/acţiune (-426).

În schimb, pe piaţa valutară cotaţiile au fost în creştere atît pentru moneda unică europeană cît şi pentru dolar. Un euro valorează pentru sfîrşitul lunii iunie 36050 lei în timp ce pentru aceeaşi dată dolarul a fost vîndut la 27975 lei, în creştere cu 275 lei.

Opţiunile nu au lipsit nici ele din arsenalul operatorilor la bursă. Se remarcă în mod deosebit contractele de tip put pe paritatea euro/dolar şi preţ de exercitare de 1,3200 dolari/euro, cumpărate pentru prime cuprinse între 150-200 mii lei/contract. Numărul poziţiilor deschise pe pieţele futures şi options a ajuns la 21882.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb