SIBIU Jucătorii au mizat pe creşterea Dow Jones şi euro

DECEBAL N. TODĂRIŢĂ
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 iunie 2011

La Sibex, săptămâna a debutat optimist pentru preţurile futures ale Dow Jones, DESIF5, respectiv euro faţă de dolar. Au existat însă şi excepţii, pe segmentele mărfuri, unde cotaţiile derivatelor pe aur şi petrol s-au depreciat. Lichiditatea pieţei a fost una bună, până la ora 17.15 fiind încheiate 4800 de contracte, cu o valoare de 36 milioane lei.

Cea mai mare intensitate la tranzacţionare s-a înregistrat pe segmentul indici, participanţii speculând evoluţia pe plus a cotaţiilor Dow Jones. Numărul contractelor DEDJIA_RON era de 2200, investitorii tranzacţionând în contextul în care futures-ul din SUA indica aprecieri, semnalizând deschiderea pozitivă de pe Wall-Street. Deşi, Departamentul de Comerţ din SUA a publicat un raport prin care arată că, după creşterea de 0,3% din aprilie, vânzările cu amănuntul au scăzut în mai, pentru prima dată după 11 luni, investitorii americani au reacţionat favorabil la noile date, interpretate drept pozitive. Declinul cifrat la 0,2% a fost unul mai mic decât nivelul de 0,4% estimat de specialişti, fapt considerat un semn dătător de speranţă privind o creştere în activitatea economică. Totodată, un raport separat al Departamentul Muncii a arătat că preţurile de producţie au crescut cu 0,2 la sută, înregistrându-se o tendinţă de frânare faţă de nivelul de creştere din aprilie, situat 0,8%. Sub influenţa acestor ştiri, preţul Dow Jones creştea la NYSE iar la Sibex se observa o direcţie similară. Pentru iunie cotaţia DEDJIA_RON creştea cu 89 puncte iar pentru septembrie şi decembrie cu câte 86 şi 20 puncte. Interesul pentru acest simbol a fost amplificat şi de spread-ul foarte îngust dintre cerere şi ofertă.

În sectorul derivatelor pe acţiuni, simbolul DESIF5 a beneficiat de revenirea preţurilor pe plus, odată cu aceasta observându-se şi creşterea numărului de contracte. La ora 17.15 numărul acestora era de aproape 1800 iar preţurile creşteau, în ton cu evoluţia din piaţa suport. Astfel, pentru iunie, preţul futures al SIF5 înregistra un plus de 2,84% iar pe scadenţele septembrie şi decembrie de 4,03 şi 2,66%. Cotaţia DESIF5 creştea cu 3,07% şi pe martie 2012, pe un volum mic. Pe fondul "înverzirii" pieţei de capital investitorii n-au renunţat însă să-şi protejeze investiţiile. Astfel, s-au remarcat 148 de opţiuni PUT DESIF5, tranzacţionate ca şi "poliţe de asigurare". Cumpărătorii au putut atrage aceste opţiuni pentru costuri modice, cuprinse între 3,3 şi 6,5 bani acţiunea, cu orizont de timp 16 septembrie 2011.

Au fost tranzacţionate şi derivatele "Fondul Proprietatea", speculatorii urmând direcţia din piaţa suport şi anticipând creşteri importante de 5,14 respectiv 3,09% pentru scadenţele iunie şi septembrie, pe fondul unui interes în urcare, evidenţiat de cele 167 de contracte.

"Jucătorii" au speculat din nou şi evoluţia parităţii EUR/USD, mizând pe un euro mai puternic şi încheind, până la ora 17.15, un număr de 262 contracte. Pentru scadenţa septembrie, moneda unică se aprecia cu 0,67% faţă de dolar. De remarcat a fost extinderea interesului pentru paritate către scadenţa decembrie, în raport cu care a fost estimată o creştere de 0,57% a euro. Pe plan extern, dolarul a slăbit în faţa împotriva celor mai tranzacţionate valute, ca urmare a scăderii vânzările cu amănuntul din SUA cu mai puţin decât previziunile, fapt care a dus la o amortizare a cererii de dolari, ca instrument de refugiu.

Pe segmentul derivatelor pe mărfuri cotaţia barilului de tip Light Sweet Crude s-a depreciat cu 2,15% pe scadenţa iulie.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb