Pe piaţa Sibex, după volumul record înregistrat în şedinţa de miercuri, investitorii au rămas destul de bine conectaţi la speculaţiile cu derivate şi în penultima şedinţă a săptămânii. Astfel, după aproape jumătate din orarul de tranzacţionare, numărul contractelor încheiate era de 7650 cu o valoare de 41,2 milioane de lei. Jucătorii au rămas fideli segmentelor de piaţă consacrate cum sunt: derivatele pe indici, pe acţiunile SIF5, pe aur şi valute.
Pe segmentul mărfuri, preţul aurului a continuat să alunece, în ton cu evoluţia externă. Metalul preţios s-a depreciat pentru a doua zi la New York, temperarea grijilor privind criza datoriilor determinând creşterea acţiunilor şi reducând cerea pentru plasamente de siguranţă. La Sibex, aurul se deprecia cu 24,1 dolari pe scadenţa octombrie a contractului SIBGOLD şi cu 34 dolari pe scadenţa decembrie a aceluiaşi simbol, date valabile la ora 16.15.
Cotaţiile futures ale Dow Jones de la Sibex au continuat să crească, corelându-se cu direcţia semnalizată de piaţa futures din SUA, nivelul de optimism menţinându-se după ce speranţele pentru redresarea situaţiei Greciei au reapărut miercuri seara, ca urmare a declaraţiilor liderilor Germaniei şi Franţei. De altfel, şi bursele europene au avut o zi bună, cu creşteri importante, înregistrate după ce preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel au încercat să demonteze speculaţiile că Grecia este aproape de faliment, reafirmându-şi convingerea că Grecia va rămâne în zona euro. La ora 16.15, cotaţiile Dow Jones de la Sibex creşteau cu 115 puncte pe scadenţa septembrie şi cu 125 puncte pe decembrie. Investitorii se aflau în aşteptarea deschiderii NYSE respectiv a unor noi date din SUA, unde a fost publicat raportul privind cererile de ajutor şomaj. Numărul americanilor care au solicitat ajutorul a crescut în mod neaşteptat săptămâna trecută evidenţiind că îngrijorările privind economia slabă pot duce la blocarea unei pieţe a muncii şi aşa destul de slabă. Aplicaţiile pentru ajutorul de şomaj au urcat la 428.000 în ultima săptămână din septembrie, deşi analiştii aşteptau o scădere la 410.000 de la nivelul precedent de 417.000. Un alt raport a indicat că rata inflaţiei s-a redus uşor în august.
Şi speculaţiile cu DESIF5 au continuat să se menţină la nivel ridicat, cu o zi înainte de scadenţă participanţii dorind să exploateze la maxim potenţialul de profit existent. După ce miercuri cotaţiile DESIF5 au cres-cut spectaculos, atingând chiar variaţia maximă admisă, ca urmare a ştirii că Erste va cumpăra 24% din acţiunile deţinute de SIF-uri la BCR, joi cotaţiile au înregistrat scăderi. Pentru scadenţa septembrie care se va încheia în 16.09, DESIF5 se deprecia, la ora 16.15 cu 1,85% iar pentru scadenţa decembrie cu 3,01%. Apropierea scadenţei i-a determinat pe speculatori să continue strategiile de mutare a poziţiilor de pe scadenţa septembrie pe decembrie.
În sectorul derivatelor valutare s-a remarcat perechea EUR/USD, tranzacţionată în lei, cu 428 contracte realizate până la ora 16.15. La ora menţionată moneda unică se aprecia puternic cu 1,32% faţă de dolar pe scadenţa decembrie. Şi pe plan extern euro s-a apreciat pentru a doua zi la rând faţă de dolar şi yen după aceleaşi declaraţii ale liderilor Germaniei şi Franţei. A mai fost tranzacţionată şi perechea euro/leu, moneda unică depreciindu-se faţă de cea naţională pentru decembrie cu 0,34% deşi BNR a publicat cursul de referinţă maxim pe acest an.
Sibex disclaimer: Comentariul a fost realizat conform datelor din piaţă de la ora 16.15, după aceasta urmând să apară modificări ale numărului total de contracte, poziţiilor deschise şi valorii respectiv ale cotaţiilor instrumentelor tranzacţionate, datorită programului de tranzacţionare extins până la ora 23.15. Datele exacte sunt disponibile pe site-ul www.sibex.ro, secţiunea rapoarte de tranzacţionare, după ora menţionată.