SIBIU Titlurile RRC - randamente săptămînale de maxim 38%

DECEBAL N. TODĂRIŢA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 19 decembrie 2005

Ziua de vineri 16.12.2005 încheie la BMFMS penultima săptămînă de tranzacţionare de pe piaţa instrumentelor financiare derivate în anul 2005.

Astfel, ultima şedinţă a săptămînii nu s-a aliniat trendului zilelor de 14 şi 15 decembrie cînd titlurile au suferit în majoritate corecţii. În această sesiune majoritatea cotaţiilor au crescut, finalizînd săptămîna într-o notă optimistă. Se observă pe baza acestor date că în sesiunile de tranzacţionare desfăşurate între 12 şi 16 decembrie a existat o oarecare alternanţă a direcţiilor, trendul descendent fiind însă, per total, cel care s-a impus.

Scăderile menţionate dau celor care au făcut hedging pe acţiuni certitudinea că nu pierd, aducînd în prim plan importanţa acestei operaţiuni aplicabile pe piaţa derivatelor de la Sibiu. Totodată, lipsa informaţiilor şi incertitudinile legate de noul Cod Fiscal şi a modului de impozitare a veniturilor din investiţii bursiere precum şi aşteptarea finalizării tranzacţiei de vînzare a BCR reprezintă alte argumente care justifică diminuarea valorii titlurilor de pe piaţă. Marele atu al BMFMS reprezintă în aceas-tă situaţie faptul că oferă un important potenţial de valorificare, atît a creşterilor cît şi a scăderilor. Poziţiile short au fost aşadar cartea clar cîştigătoare a săptămînii iar cele mai bune randamente le-au oferit acţiunile RRC cu 38 respectiv 35%. Apropierea vertiginoasă a scadenţei determină investitorii să închidă numeroase poziţii, sperînd marcarea unor profituri cît mai mari.

Cele mai tranzacţionate derivate de vineri au fost DETLV care au generat un procent de 43,78% din total. Scadenţa curentă a atras 13% din contractele DETLV iar cea din martie 2006, 87% ilustrînd o preocupare sporită pentru strategiile pe termen mediu pentru acest derivat. Ele se încadrează pe o direcţie ascendentă înregistrînd creşteri care s-au cifrat la 0.0185 lei/acţiune pentru decembrie şi 0.286 lei/acţiune pentru martie şi readuc sectorul bancar în top. Clasamentul este continuat de activele DESNP şi DERRC semn ca preferinţele investitorilor sînt stabile şi atractivitatea derivatelor în cauză - constantă.

Pe piaţa valutară, euro a încheiat săptămîna la o cotaţie de 3.6549 lei pentru scadenţa anului în curs, în timp ce pentru primăvara 2006 preţul de cotare a fost stabilit la 3.6326 lei. În raportul cu dolarul, moneda europeană a încheiat ziua la 1,1940 respectiv la 1,2 dolari.

În ceea ce priveşte evoluţia de ansamblu a săptămînii, observăm că cele mai căutate contracte au fost derivatele petroliere DERRC - consecinţa directă a achiziţiei "Dyneff" - pentru care s-au tranzacţionat echivalentul a 74 milioane de acţiuni. În raport cu cotaţia de închidere a săptămînii 5-9 decembrie ele au pierdut procentual 6,75% pentru scadenţa actuală şi 5,54% pentru cea dintîi a noului an. Pe locul doi se situează derivatele DESNP iar podiumul este încheiat de DETLV. Dintre societăţile de investiţii financiare, SIF 2, SIF 3 şi SIF 5 au fost cel mai bine reprezentate. Ele au oferit celor care au adoptat poziţii short randamente situate în medie la 30%. Din perspectiva lichidităţii, săptămîna 12-16 decembrie se situează pe poziţii bune cu o medie zilnică de pes-te 6500 contracte pentru cele două scadenţe active.

Pe piaţa opţiunilor, atractivitatea a "gravitat" în jurul derivatelor DERRC pentru care s-au perfectat atît contracte CALL cît şi PUT şi a derivatelor TLV care au fost mai atractive din perspectiva PUT-urilor, după cum arată modul de inves-tiţie. Jucătorii de pe piaţa opţions sînt aceia care au înţeles marele potenţial al opţiunilor şi posibilităţile de valorificare a acestuia.

Numărul de poziţii futures şi options deschise pe piaţa derivatelor a ajuns la închiderea de vineri la un total de 112.704.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb