SIBIU Vînzările short îşi arată eficienţa pe o piaţă în scădere

Radu Luca
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 decembrie 2005

Prima şedinţă a lunii decembrie a adus corecţii pe toate pieţele derivatelor a căror activ suport sînt acţiunile româneşti. După ce în săptămînile precedente atinseseră maxime istorice, cele mai lichide acţiuni, ca şi derivatele lor, au suferit scăderi de preţ, care au atenuat optimismul investitorilor.

Şi în aceste condiţii, cele mai căutate au fost aceleaşi DETLV, DESIF2, DESIF5 şi DERRC şi DESNP contracte care, în ultimele luni, au fost în prim-planul pieţei la termen. DESIF2 a pierdut cîte 0,0400 şi respectiv 0,0500 lei/acţiune, pînă la preţurile de închidere de 2,2400 şi respectiv 2,4550 lei/titlu. După acelaşi tipar a evoluat şi derivatul acţiunii SIF Oltenia, ale cărei ultime cotaţii au fost de 2,5600 şi respectiv 2,8129 lei/acţiune.

Raportat la marjele percepute, cele mai mari fluctuaţii s-au manifestat la DETLV, care a pierdut 0,04 şi respectiv 0,06 lei/acţiune, corespunzător unor variaţii procentuale de 28,5 şi respectiv 42,8%. Pentru sfîrşitul anului, ultimul preţ a fost de 1,2795 lei/acţiune, în timp ce pentru martie 2006 ultima tranzacţie a fost perfectată la 1,4299 lei/acţiune. Acest din urmă derivat este cel mai căutat pentru scadenţa din martie, numărul poziţiilor deschise pentru acest termen depăşind cu 80% acelaşi indicator aferent termenului din decembrie.

În acest context, în care cele mai multe acţiuni au scăzut, a fost deosebit de evident mecanismul foarte eficient al tranzacţiilor la termen, care permite marcarea de profit chiar şi în cazul în care piaţa scade. În condiţiile în care mulţi jucători de pe piaţa spot găsesc motive de îngrijorare datorită acestor evoluţii, pe piaţa futures există şi investitori satisfăcuţi, datorită posibilităţii de "short selling" prezentă numai pe piaţa de la Sibiu.

Pe piaţa opţiunilor, cele mai tranzacţionate au fost opţiunile de tip CALL cu activ suport DETLV. Acestea s-au tranzacţionat la preţuri de exercitare de 1,3 şi 1,32 iar primele plătite au fost de 50 şi respectiv 35 lei/contract.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb