SIF 1 va convoca AGA pentru acţiunile la BCR

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 septembrie 2011

SIF "Banat-Crişana" urmează să convoace Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor care să se pronunţe asupra modalităţii de valorificare a pachetului deţinut de societate la BCR, ne-a declarat, ieri, Ioan Cuzman, preşedintele SIF.

Declaraţia domnului Cuzman vine la o zi după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a obligat Consiliul de Administraţie al SIF1 să convoace o Adunare Generală, în termen de 45 de zile, în care CA-ul societăţii să prezinte acţionarilor variantele de lichidizare a titlurilor deţinute la Banca Comercială Română, iar acţionarii să adopte o decizie în acest sens.

Ioan Cuzman ne-a precizat:

"Vom face AGA având pe Ordinea de zi modalitatea de valorificare a acţiunilor SIF-ului la BCR. Am convocat Consiliul de Administraţie pentru vineri ca să aprobe materialele pentru AGA. Eu am susţinut că articolul 142 din legea societăţilor comerciale prevede că administratorii SIF-ului nu au nevoie de împuternicire pentru îndeplinirea obligaţiilor care fac parte din obiectul de activitate al SIF, pentru că un SIF vinde şi cumpără acţiuni tot timpul, însă vom face AGA, aşa cum a cerut CNVM. În acest moment, nu ştiu exact cum vor fi formulate punctele de pe Ordinea de zi, va fi respectată Ordonanţa CNVM".

SIF "Muntenia", "Oltenia" şi "Moldova" au ţinut, săptămâna trecută, Adunări Generale Ordinare ale Acţionarilor, pentru ca acţionarii să decidă modalitatea de valorificare a deţinerilor la BCR. SIF "Transilvania" are programată AGA pe 31 octombrie. Aceste Adunări fuseseră convocate la solicitarea unui grup de acţionari, cu deţinere de peste 5%. SIF "Banat-Crişana" a primit şi ea cereri în acest sens, dar nu le-a dat curs, motivînd că solicitările acţionarilor nu îndeplineau condiţiile legale.

Marţi, arbitrul pieţei de capital a mai obligat conducerea SIF1 să îi transmită, în termen de 48 de ore, copiile tuturor cererilor de convocare a AGOA adresate SIF1, având ca subiect listarea BCR.

În Ordonanţa Comisiei se arată că CNVM a mai cerut prin două adrese ca SIF1 să îi transmită copiile xerox ale cererilor de convocare a AGOA şi ale documentelor anexate acestora, fără ca SIF1 să se conformeze.

De data aceasta, însă, preşedintele SIF1 spune că SIF1 va trimite CNVM documentele solicitate: "Am strâns toate documentele solicitate şi o să le trimitem azi (n.r ieri) la CNVM".

Săptămâna trecută, acţionarii SIF "Muntenia" au optat, în principal, pentru vânzarea acţiunilor BCR către Erste, contra bani şi titluri EBS, hotărând că, dacă negocierile în acest sens nu se vor încheia până pe 13 octombrie, atunci SIF-ul să ceară listarea băncii.

Acţionarii SIF "Oltenia" au res-pins punctele de pe Ordinea de zi cu privire la iniţierea demersurilor de cotare a BCR şi au mandatat conducerea SIF să negocieze cu "Erste" alte modalităţi pentru lichidizarea acţiunilor BCR. Variantele luate în calcul de conducerea SIF-ului pentru pachetul deţinut la BCR sunt: vânzarea parţială a titlurilor către "Erste", participarea SIF "Oltenia" cu aport în natură, constituit din acţiuni BCR, la majorarea capitalului social al "Erste", sau schimb de acţiuni BCR contra titluri EBS.

Acţionarii SIF "Moldova" au optat, în principal, pentru listarea BCR, dar au mandatat CA-ul ca, în cazul în care listarea nu este posibilă, atunci să negocieze alternative pentru lichidizarea acţiunilor BCR.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Daca SIF Moldova va dovedi in continuare ca nu face parte din "cooperativa" formata de Erste cu celelalte sife, ar putea sa provoace reluarea negocierilor - in definitiv Treichl nu a participat la negocieri, austriecii lasandu-si astfel o portita - prin convocarea AGA la BCR. Nici nu mai conteaza ca in acest moment aceasta pare fara rezultat, pt ca Erste a declarat ca daca se convoaca AGA cade acordul deja semnat cu celelalte patru sife.

    Asa ca este loc pt reluarea negocirilor - Erste nu va accepta niciodata listarea - si obtinerea unui pret mai bun care sa indrepte cat de cat "greselile" din acodul de amanare a listarii semnat acum doi ani.

    Asta numai daca SIF Moldova va rezista la presiunile celorlalte sife sau la altfel de "presiuni". 

    1. Asta ar insemna sa respecte hotararea actionarilor ! Iti mai explic odata ca vad ca pricepi greu si uiti repede. Tot ce au facut astia de la Moldova se cheama joc de glezna, sau nu stii ce-i ala? N-ai vazut ce a hotarat cu maxima viteza consiliul de administratie ? Aplicarea hotararii nr 6. Sa nu se inteleaga ca sunt pt ascunderea gunoiului sub pres, dar daca voiau sa faca curatenie trebuia sa plece toti ! Asa ne-au aratat ce-i durea mai tare, ca doar de asta ne-au convocat. Punerea in aplicare a hotararilor 1,2,... adica cele referitoare la BCR mai poate astepta pana cand nu va mai fi nevoie de ele .

      Esti tare in gura ... si atat!

      Daca te-a interesat atat de mult AGA de la SIF2 (si mai ales ce era legat de BCR) de ce n-ai deschis gura in AGA sa-ti spui parerea?? In AGA de la SIF2 nici un actionar n-a intrebat CEVA, orice, despre BCR, pret, negocieri, listare - NIMIC!

      Joc de glezna faci tu acum, esti tare in gura sa vorbesti pe la spate. 

    actionarii care au cerut AGA ar trebui sa stranga randurile si sa ceara un dividend special... evident ca cuzman ii va concerta si va face ce doreste el dar trebuie pus pressiune pe el va ceda...

    Ce tot va legati atat de Cuzman?Omul e tare si gata si asta e foarte normal cand o gramada de p...le numite actionari tac sau guita pe la colturi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb