SIF "Transilvania"şi-a vîndut din acţiunile "Petromidia"

INGRID ZAMFIR
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 aprilie 2004

Pentru 0,75% din capitalul social, SIF "Transilvania" a încasat peste 2 milioane de euro

SIF "Transilvania" a fost principalul actor din spatele tranzacţiilor cu acţiuni "Rompetrol Rafinare" ("Petromidia"), de miercuri, 14 aprilie, cînd Bursa de Valori s-a confruntat pentru a două oară în istoria sa cu un volum mare de tranzacţionare. Societatea de investiţii financiare a raportat ieri că a vîndut 132,22 milioane de acţiuni "Rompetrol Rafinare", repre-zentînd 0,75% din capitalul rafinăriei, la un preţ mediu de 652 lei/acţiune. Dan Simionescu, director piaţă de capital din cadrul SIF "Transilvania", ne-a declarat că a ales să vîndă o parte din acţiunile deţinute de SIF la rafinărie, considerînd că ar obţine un preţ atractiv la acel moment. Domnul Simionescu ne-a mai precizat că, în funcţie de evoluţia viitoare a preţului titlurilor "Rompetrol Rafinare", va realiza o nouă evaluare şi va acţiona în consecinţă. SIF a vîndut miercuri mai puţin de 1% din capitalul "Petromidia" (întregul pachet deţinut de SIF fiind de 9,63%).

Valoarea totală a tranzacţiilor realizate de SIF "Transilvania" la "Petromidia" s-a ridicat miercuri la 86,22 miliarde de lei, ceea ce reprezintă peste 2 mili-oane de euro.

Acţiunile "Rompetrol Rafinare" Constanţa au fost transferate de pe piaţa Rasdaq la Bursa de Valori Bucureşti, în urmă cu două săptămîni.

În prima zi au fost tranzacţionate peste 2 miliarde de acţiuni, ceea ce a creat probleme softului bursier. La acea dată, operatorii din piaţă suspectau că SIF "Transilvania" ar fi fost unul dintre marii vînzători, lucru infirmat de comunicatul transmis ieri de SIF. Acţiunile rafinăriei au fost transferate în prima zi la preţuri cuprinse între 116 lei şi 590 lei/acţiune, iar în şedinţa de ieri cursul maxim ajunsese la 730 lei/acţiune.

PNA a ridicat de la APAPS documente privind "Petromidia"

Procurorii PNA au ridicat ieri de la sediul Autorităţii pentru Privatizare şi Administraţia Participaţiilor Statului (APAPS) o serie de documente referitoare la privatizarea "Petromidia" Constanţa (actuala denumire "Rompetrol Rafinare"). PNA anchetează modul în care a fost privatizată rafinăria, cum a fost majorat capitalul social şi cum a avut loc schimbarea structurii acţionariatului. Privatizarea "Petromidia" a fost realizată în octombrie 2000. Statul a vîndut atunci 69,9% din capitalul social al rafinăriei către "Rompetrol Group" NV.

Reprezentanţii "Rompetrol Rafinare" au precizat ieri, într-un comunicat, că vor pune la dispoziţia comisiei de anchetă şi a opiniei publice orice informaţii le vor fi solicitate: "Deşi astfel de acţiuni pot distrage atenţia fiecăruia dintre noi de la activitatea curentă, ele sînt de dorit în măsura în care pun capăt, odată pentru totdeauna, zvonurilor şi pot stopa acţiunile diverselor grupuri de interese ce trăiesc în umbra economiei negre".

Reprezentanţii rafinăriei cred că evenimentele petrecute în utimul timp capătă noi dimensiuni tocmai în această perioadă cînd au fost anunţate ofertele depuse pentru privatizarea "SNP Petrom" şi cînd se iau şi decizii importante care vor influenţa piaţa petrolieră autohtonă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb