SIF-urile au început să-şi vândă din "argintăria" familiei

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iunie 2009

Societăţile de investiţii financiare au început, pe fondul crizei, să-şi vândă din acţiunile deţinute la bănci, "argintăria familiei", aşa cum le numeşte Petre Pavel Szel, preşedintele SIF Muntenia.

Primul pas a fost făcut ieri, de către SIF "Oltenia" (SIF5), care şi-a lichidat participaţia la "Bancpost" către acţionarul majoritar al băncii, grupul elen EFG Eurobank .

În discuţii cu acesta pentru lichidarea participaţiei de la Bancpost sunt aproape toate SIF-urile, cu excepţia SIF4 "Muntenia", care şi-a lichidat încă de acum patru ani participaţia.

Ioan Cuzman, preşedintele SIF "Banat Crişana", ne-a spus că iniţiativa a venit chiar de la EFG, adăugând că sunt în negocieri de mai mult timp.

"O sa ne întâlnim cu reprezentanţii EFG Eurobank şi sperăm să negociem un preţ cât mai bun", ne-a spus domnia sa.

Claudiu Doroş, vicepreşedintele SIF2 "Moldova", ne-a confirmat şi dânsul că este în discuţii cu EFG Eurobank pentru lichididarea participaţiei la Bancpost.

"Suntem în negocieri cu acţionarul majoritar şi aşteptăm o conjunctură mai favorabilă pentru a obţine un preţ mai mare decât SIF Oltenia", ne-a spus domnul Doroş.

SIF5 şi-a vândut pachetul de acţiuni deţinut la "Bancpost", reprezentând 3,49% din capitalul social al băncii, cât şi titlurile pe care urma să le primească în urma capitalizării primelor de emisiune, în schimbul sumei de 12,15 milioane de euro.

Decizia SIF5 de a-şi lichida participaţia la "Bancpost" către acţionarul majoritar al băncii a fost determinată, în principal, de faptul că banca nu a fructificat îndeajuns participaţia SIF5, respectiv prin neacordarea de dividende.

Tudor Ciurezu, vicepreşedintele SIF "Oltenia", ne-a spus că se gândea de mai multă vreme la vânzarea participaţiei.

"Am fost mereu interesaţi de valorifcarea participaţiilor pe care le deţinem, iar fructele de pe urma participaţiei la "Bancpost" nu au fost pe măsura aşteptărilor", ne-a explicat Ciurezu.

Domnia sa ne-a menţionat că acestă decizie a fost luată având în vedere dificultăţile prin care trece sistemul financiar bancar international, însă a subliniat că SIF2 nu-şi va vinde şi participaţia la BCR.

"Nu avem de gând să vindem şi participatia de la BCR, care rămâne până la urmă cea mai valoaroasă participaţie a noastră", a mai adăugat domnului Ciurezu.

SIF "Oltenia", care controlează un pachet de 6,12% din BCR, va încasa anul acesta dividende de aproape 50 de milioane de lei, în condiţiile în care veniturile din dividende în anul 2008 au fost de 83 milioane de lei.

SIF5 şi-a mai lichidat în luna aprilie şi participaţia de la "Avioane" Craiova (simbol AUCS), în schimbul sumei de 18 milioane de euro.

"Cu banii obţinuti vom intra probabil în alte societati listate la Bursă, care oferă posibilitatea exitului, si restul îi vom plasa în instrumente monetare", a conchis domnul Ciurezu.

Reprezentanţii Bancpost nu au putut fi contactaţi ieri pentru mai multe detalii.

Bancpost este controlată de grupul elen EFG Eurobank, care deţinea anterior tranzacţiei de ieri aproximativ 84,73% din capitalul social, în timp ce SIF1, SIF2, SIF3 şi SIF5 controlau cumulat aproape 11% din acţiunile băncii româneşti. În urma transferului de ieri, participaţia EFG Eurobank s-a majorat până la 88.22% din capital.

Activele totale gestionate de grup în ţara noastră se ridicau la finalul lunii martie la 6,06 miliarde de euro, în creştere cu 35% faţă de primul trimestru din 2008, când erau cifrate la 4,49 miliarde de euro.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu toate deciziile care se iau se datoreaza crizei. Stiu ca e un cliseu la indemana, dar nu e necesar sa fie omniprezent.

    1. +1

    in articol s-a strecurat o greseala:

    SIF5 si-a vandut participatia la SC Automobile Craiova SA (simbol AUCS) , nu la SC Avioane Craiova SA (simbol AVIO) ... pentru suma de cca 18 mil Euro 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb