SIF-urile vor 20% din Bursă

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 mai 2005

Societăţile de Investiţii Financiare vor să cumpere acţiuni în cadrul procesului de demutualizare a Bursei de Valori Bucureşti, considerînd că, prin ponderea pe care o au în piaţa de capital, ar trebui să deţină împreună 20% din BVB.

Directorul societăţii "Muntenia Invest", care administrează SIF "Muntenia", Viorel Munteanu, şi-a exprimat ieri nemulţumirea, în cadrul Comisiei pentru Buget, Finanţe - Bănci din Camera Deputaţilor, cu privire la modificările care vor fi aduse legii pieţei de capital. În opinia domniei sale, legea ar trebui să prevadă ca, după demutualizare, un procentaj de 20% din acţiunile Bursei de Valori Bucureşti să poată fi achiziţionat de cele cinci societăţi de inves-tiţii financiare.

De altfel, reprezentanţii celor cinci SIF-uri au solicitat includerea prin lege a listării BVB pe piaţa bursieră. Domnia sa consideră că acest procentaj propus ţine cont de ponderea mare a celor cinci SIF-uri în totalul capitalizării bursiere. La rîndul său, Marius Munteanu, director în cadrul SIF "Moldova", a declarat că şi emitenţii au susţinut dezvoltarea pieţei de capital, nu numai brokerii, şi nu ar fi corect ca brokerilor să li se distribuie în mod gratuit acţiunile Bursei. Reprezentantul SIF "Moldova" consideră că este necesară menţiunea în lege a dreptului emitenţilor să cumpere acţiuni.

Directorul general al BVB, Stere Farmache, spune că BVB a primit la început un credit din partea statului, care a fost rambursat în cinci ani din comisi-oanele percepute de brokeri pentru tranzacţiile perfectate la acea dată pe piaţa bursieră.

Comisia pentru Buget, Finanţe - Bănci a Camerei Deputaţilor a aprobat ieri, cu majoritate de voturi, proiectul de lege privind transformarea BVB din instituţie publică în societate pe acţiuni, cu transferul gratuit al acţiunilor către membrii Asociaţiei Bursei, prin repartizare în cote egale.

Graţiela Iordache, vicepreşedintele Comisiei Buget, Finanţe - Bănci din Camera Deputaţilor, ne-a declarat: "Pornind de la premisa că sînt cele mai lichide acţiuni de la Bursă, reprezentanţii SIF au făcut o cerere surprinzătoare. Oricum societăţile de investiţii financiare îşi au propriile SSIF-uri şi astfel vor beneficia în mod indirect de acţiuni ale BVB".

Comisia parlamentară a solicitat avizul scris al Consiliului Concurenţei, iar legea va fi dis-cutată în Plen. Valoarea patrimoniului BVB este de 16 mili-oane euro, iar activul net este de 5 milioane euro. Graţiela Iordache a mai subliniat că BVB nu a fost niciodată altceva decît o instituţie privată, pentru că a fost lăsată să se descurce singură. La rîndul său, vicepreşedintele BVB, Septimiu Stoica, ne-a declarat: "Această nemulţumire şi solicitare din partea SIF a fost o noutate, chiar neplăcută. Consider că reprezentanţii celor cinci societăţi de investiţii financiare au fost victimele unei neînţelegeri şi ale influenţelor venite din partea altor persoane. Argumentele lor sînt total nepotrivite." Domnia sa consideră că atît timp cît Bursa a fost administrată de brokeri, SIF-urile au fost doar beneficiare ale serviciilor oferite de operatorii de pe piaţa de capital care în final sînt tot brokerii. Emitenţii sînt doar utilizatori ai unei platforme. De asemenea, vicepreşedintele BVB are convingerea că la momentul oportun Bursa de Valori Bucureşti nu respinge ideea să se listeze pe piaţa de capital. Bursa nu a suferit niciodată, în opinia lui Septimiu Stoica, un proces de privatizare prealabil, aşa cum susţin reprezentanţii SIF. "Lucrurile sînt denaturate, incorect puse", opinează Septimiu Stoica. Însă, domnia sa este de părere că se va ajunge la o reconsiderare din partea societăţilor de investiţii financiare. Vicepreşedintele BVB a menţionat că termeni ca "împroprietărire" sau "privatizare" nu sînt potriviţi pentru acest proces, care reprezintă de fapt demutualizarea Bursei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb