SILVIA STICLEA, COUNTRY MANAGER NESTLÉ ROMÂNIA: "Vrem să dublăm afacerea în 5-10 ani, aşa cum am făcut de-a lungul timpului"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Companii / 4 august 2022

"Vrem să dublăm afacerea în 5-10 ani, aşa cum am făcut de-a lungul timpului"

Silvia Sticlea: "Afacerile Nestle România au crescut cu 12,6% în primele şase luni din 2022, iar pentru finele anului ne dorim să menţinem un avans cu două cifre" Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestle România: "La Nestle am înţeles că sustenabilitatea nu înseamnă doar grija pentru mediu" Nicoleta Tupiţă, Manager de Nutriţie Nestle România, Bulgaria şi Ţările Adriatice: "Parteneriatele public-private, o soluţie necesară pentru România"

Rezultatele foarte bune înregistrate de Nestle România în primele şase luni din 2022, respectiv o creştere cu 12,6%, determină conducerea companiei să aibă ca obiectiv o expansiune tot cu două cifre la finele anului curent şi totodată să aibă ca ţintă dublarea afacerii în 5-10 ani.

Doamna Silvia Sticlea, Country Manager Nestle România, ne-a declarat recent: "Am încheiat primele şase luni ale anului cu o creştere de 12,6%, avans susţinut de o evoluţie cu două cifre în şapte dintre cele zece divizii ale noastre. Cele mai mari creşteri le-am înregistrat pe categoriile cafea, hrană pentru animale, produse pentru bebeluşi, cereale pentru mic dejun. Şi celelalte categorii au crescut, dar nu au ajuns la un plus de 10%. Pentru finele anului ne dorim să menţinem un avans cu două cifre şi totodată 2022 să fie al nouălea an consecutiv cu creştere sănătoasă a business-ului Nestle în România. Ambiţia noastră este să ne extindem cota de piaţă, să avem branduri preferate de consumatori. În plus, vrem să consolidăm reputaţia Nestle ca şi companie importantă pentru dezvoltarea economică şi socială a României prin iniţiative Nutrition, Health & Wellness, de sustenabilitate şi sprijin comunitar".

Silvia Sticlea: "În acest moment, avem patru generaţii în companie - de la 20 plus, până la aproape 60 de ani"

Nestle România are, în prezent, patru generaţii de angajaţi, iar Silvia Sticlea, care lucrează de 22 de ani în companie, ne-a spus: "La început am fost o mână de oameni inimoşi, cu dorinţa de a face lucruri, cu o echipă de vânzări în formare. Aveam doar câteva divizii, câteva produse. În 22 de ani am ajuns la o echipă de peste 500 de oameni, cu zece divizii în care operăm, cu multe produse în fiecare divizie.

Atunci aveam câţiva furnizori, acum sunt zeci, poate chiar peste o sută în anumite zone. Aşa a evoluat Nestle în 22 de ani. Suntem foarte mândri că unii dintre noi suntem aici de la început. În acest moment, avem patru generaţii în companie - de la 20 plus, până la aproape 60 de ani. Este foarte interesantă evoluţia noastră şi ne dorim să creştem, să dublăm afacerea în 5-10 ani, cum s-a tot întâmplat de-a lungul timpului. Vrem să continuăm să facem acest lucru şi în următorii 25-50 de ani. Nestle România este o companie tânără, are 25 de ani. Grupul Nestle este de peste 150 de ani pe piaţă, iar în alte ţări are o existenţă de 40-50 de ani. Nestle România încă este o societate tânără".

Silvia Sticlea: "Una dintre provocările prezente şi viitoare - să avem cele mai bune soluţii pentru menţinerea lanţului de aprovizionare"

În contextul global actual, una dintre provocările prezente şi viitoare pentru Nestle România este să aibă cele mai bune soluţii pentru menţinerea lanţului de aprovizionare, respectiv pentru a avea toate produsele la timp pe raft, ne-a spus Silvia Sticlea, adăugând: "Cu multe şi mari eforturi nu am simţit probleme în acest sens, avem planuri de rezervă. Eforturile sunt mai mari decât într-un an obişnuit".

O altă provocare pentru companie este, potrivit doamnei Silvia Sticlea, adaptarea la tendinţa şi comportamentul consumatorului, respectiv menţinerea brandurilor în preferinţele consumatorilor. "Trebuie să ne adaptăm, să realizăm promoţii, să avem o comunicare spre consumatori, astfel încât să îi determinăm să rămână loiali brandurilor noastre", a precizat doamna Sticlea, concluzionând: "Fiecare moment din evoluţia economică, de piaţă, trebuie să te facă să te adaptezi".

Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestle România: "Este nevoie pregnantă de colaborare şi parteneriate public-private pentru domenii precum educaţia sustenabilă şi dezvoltarea durabilă"

Nestle România se va concentra pe sustenabilitate în următoarea perioadă a anului, considerând că una dintre misiunile companiei este să aducă valoare adăugată pe partea de proiecte şi programe educaţionale.

În contextul actual geopolitic, economic şi social, Nestle practică un business rezilient, sănătos, sustenabil, care a ajutat atât partenerii de afaceri, cât şi comunităţile locale, potrivit oficialilor companiei.

Irina Siminenco, Corporate Affairs Manager Nestle România, declară: "Este nevoie pregnantă de colaborare şi parteneriate public-private pentru a interveni în domenii precum educaţia sustenabilă şi dezvoltarea durabilă a societăţii de mâine. Tocmai de aceea, Nestle investeşte de peste 12 ani în proiectele educaţionale din domeniul nutriţiei şi educaţiei pentru mediu, deoarece considerăm că educaţia tinerei generaţii va duce la schimbări pozitive şi efecte pe termen lung. În viitor, carbonul va fi noua calorie, adică consumatorii vor fi foarte atenţi şi vor calcula emisiile de carbon, alegând produsele care au o amprentă asupra mediului cât mai mică. De aceea, şi anul acesta plantăm 20.000 de puieţi alături de Asociaţia Mai Mult Verde în judeţul Giurgiu, ca rezultat al campaniei noastre naţionale «Un viitor mai verde» şi parte a iniţiativei noastre Nestle for a Waste Free World".

Doamna Irina Siminenco ne-a mai declarat: "La Nestle am înţeles că sustenabilitatea nu înseamnă doar grija pentru mediu, aşa cum consideram cu toţii în urmă cu 10-15 ani. Am înţeles că trăim într-un univers mult mai larg, într-un ecosistem care acoperă mult mai mult decât zona aceasta nişată de planetă şi de mediu pe care toată lumea o îmbrăţişează. Ne concentrăm foarte mult, atât la nivel global, cât şi local, ca aspectele de sustenabilitate să fie reprezentative pentru consumatorul nostru, astfel încât acesta să adopte şi să implementeze lucrurile pe care le propunem noi".

Nestle se angajează să accelereze transformarea către sisteme alimentare echitabile, cu emisii nete zero, care să poată hrăni toţi oamenii. În noul raport Creating Shared Value (CSV) pe 2021, Nestle explică modul în care sprijină tranziţia către sisteme alimentare pozitive pentru natură.

În ultimii doi ani, Nestle şi-a redus emisiile absolute de gaze cu efect de seră, chiar dacă volumul său de afaceri a crescut semnificativ. Mai exact, a obţinut o reducere de patru milioane de tone de CO2, de exemplu, prin trecerea la energia electrică din surse regenerabile sau prin încurajarea utilizării îngrăşămintelor naturale în agricultură. Nestle a iniţiat absorbţii de 9,7 milioane de tone de CO2 prin soluţii bazate pe natură în cadrul lanţului său valoric.

Nestle investeşte 1,2 miliarde de franci până în 2025 pentru a contribui la construirea practicilor agricole regenerative. Iniţiativele Nestle vizează protejarea ecosistemelor, îmbunătăţirea biodiversităţii şi reducerea emisiilor cauzate de agricultură în lanţul de aprovizionare. "Nestle lucrează îndeaproape cu fermierii, furnizorii şi comunităţile în care ne desfăşurăm activitatea pentru a permite o tranziţie echitabilă", spun oficialii companiei.

În plus, Nestle îşi doreşte portofolii de produse mai sustenabile prin inovaţie, precizând: "Inovaţia stimulează produsele cu impact redus asupra mediului. În ultimii ani au fost lansate mai multe produse alimentare şi băuturi bazate pe plante, cu emisii mai scăzute de dioxid de carbon. Nestle îşi intensifică acţiunile de transformare a ambalajelor sale în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile până în 2025 şi de reducere a utilizării materialelor plastice noi cu o treime, în aceeaşi perioadă. Compania a trecut anul trecut la ambalaje 100% reciclabile pentru brandul de dulciuri Smarties. Iar pentru Divizia Nespresso® a Nestle România în 2018 am lansat un program de reciclare a capsulelor de cafea şi am creat infrastructura de colectare şi reciclare necesară".

Nicoleta Tupiţă, Manager de Nutriţie Nestle pentru România, Bulgaria şi Ţările Adriatice: "Investim foarte mult în pilonul de nutriţie"

Nicoleta Tupiţă, nutriţionist-dietetician, Manager de Nutriţie Nestle pentru România, Bulgaria şi Ţările Adriatice, ne-a declarat: "Ne implicăm în multe proiecte educaţionale pe zona de nutriţie. În rândul pilonilor de Creating Shared Value (CSV), investim cel mai mult în pilonul nutriţiei. Susţinem mişcarea naţională "Şi eu trăiesc sănătos" de mai bine de 11 ani, de când s-a lansat, acesta fiind un proiect care, în anul şcolar 2021/2022, a ajuns la 70.000 de copii la nivel naţional. Din 2017 am început să susţinem programul «Traista cu sănătate», care anul trecut a fost recunoscut ca cel mai bun proiect educaţional de către UE. Este dezvoltat de o doamnă profesor universitar în ştiinţele comportamentului alimentar, deci ştie cum să facă educaţie şi cum trebuie ghidaţi copiii spre un stil de viaţă mai sănătos. Pe aceste programe le dezvoltăm alături de ONG-uri. Noi le susţinem, ONG-urile le implementează în şcoli".

Nicoleta Tupiţă ne-a mai spus: "În mod privat, Nestle a dezvoltat ghiduri pentru mese echilibrate care să ajute părinţii şi copiii. Dar, eu cred foarte mult în parteneriate. Încercăm să dezvoltăm cu Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anumite proiecte şi sper ca acestea să se concretizeze. Oricând suntem deschişi să susţinem propunerile autorităţilor, proiectele sau campaniile naţionale pe care le au acestea. Cu ONG-urile lucrăm de multă vreme, la fel cu zona academică. Cred foarte mult în parteneriatele public-private, iar pentru România aceasta ar fi o soluţie şi în prezent şi în viitor, pentru că nu putem doar noi, industria, să facem educaţie. Nici nu am fi credibili să facem doar noi acest lucru şi de aceea încercăm tot timpul să ne asociem cu parteneri care au credibilitate, au un cuvânt de spus şi sunt independenţi de ceea ce înseamnă industrie. Eforturile trebuie să fie comune şi la cât de mare este nevoia cred că există spaţiu pentru foarte multe astfel de proiecte".

La începutul acestui an, Nestle şi agenţia de cercetare Masmi au realizat un studiu în domeniul nutriţiei în zona de sud-est a Europei, acolo unde Nestle activează, analiza evidenţiind mai multe diferenţe de comportament şi de consum. Potrivit studiului, românii conştientizează cel mai mult impactul alegerilor alimentare asupra sustenabilităţii mediului (64%), în timp ce bulgarii într-un procent de 51% şi sârbii numai 35%. Cetăţenii români acordă o mai mare atenţie informaţiilor de pe ambalaj (53% citesc lista de ingrediente, iar 47% citesc informaţiile nutriţionale) prin comparaţie cu bulgarii, care doar în proporţie de 44% citesc lista de ingrediente, respectiv 45% citesc informaţiile nutriţionale. Sârbii citesc cel mai puţin informaţiile de pe ambalaje, doar 27% se uită la lista de ingrediente şi doar 22% citesc informaţiile nutriţionale. Peste 60% dintre români găsesc aceste informaţii foarte utile, comparativ cu 50% dintre bulgari şi 49% dintre sârbi. Printre factorii decisivi în alegerile alimentare, românii au menţionat în ordinea importaţei: ingredientele (72%), preţul (71%), valorile nutriţionale (62%), sursa locală (61%), producţia din surse sustenabile (60%).

Nestle este cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume. Este prezentă în 189 de ţări din întreaga lume, cu 300.000 de angajaţi. Nestle oferă un portofoliu larg de produse şi servicii pentru oameni şi animale de companie. Grupul Nestle aşteaptă o creştere organică a vânzărilor sale între 7% şi 8% pe întregul an curent. Marja profitului operaţional este aşteptată în jurul valorii de 17%.

------------------

La finele lunii iulie, Nestle, cea mai mare companie de produse alimentare şi băuturi din lume, a anunţat rezultatele financiare înregistrate la nivel de grup pentru semestrul întâi al anului 2022, potrivit cărora creşterea organică a ajuns la 8,1%, cu un avans intern real (RIG) de 1,7% şi pricing de 6,5%. Creşterea a fost generalizată în majoritatea zonelor geografice şi categoriilor.

Mark Schneider, CEO Nestle, a declarat: "În prima jumătate a anului, am înregistrat o creştere organică puternică şi o sporire semnificativă a profitului pe acţiune. Echipele noastre locale au implementat creşterile de preţuri într-o manieră responsabilă. Rezilienţa volumului şi a mixului de produse s-a bazat pe brandurile noastre puternice, pe ofertele diferenţiate şi pe poziţiile de lider pe piaţă. Am limitat impactul presiunilor inflaţioniste fără precedent şi al constrângerilor lanţului de aprovizionare asupra dezvoltării marjei noastre prin controlul disciplinat al costurilor şi eficienţa operaţională. În acelaşi timp, investiţiile din spatele cheltuielilor de capital, digitalizării şi sustenabilităţii au crescut semnificativ. Ne concentrăm pe crearea de valoare comună atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Creşterea insecurităţii alimentare în întreaga lume şi preocupările sporite legate de climă, ca urmare a creşterii modelelor meteorologice neobişnuite, subliniază importanţa acestei direcţii strategice. Binele pentru tine şi binele planetei sunt cei doi piloni strategici cheie pe care compania noastră îi urmăreşte într-un mod neclintit, chiar şi în faţa unor provocări semnificative pe termen scurt".

În Europa, creşterea organică a companiei a fost de 7,1%, în pofida unei baze ridicate de comparaţie în 2021 şi a constrângerilor lanţului de aprovizionare. Cursul de schimb valutar a avut un impact negativ asupra vânzărilor, cu 5,7%. Vânzările raportate în zona Europa au crescut cu 2,9%, la 9,3 miliarde de franci.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb