Simbolurile ce reprezintă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, interzise în Republica Moldova

G.D
Internaţional / 8 aprilie 2022

Carp Lilian, preşedintele Comisiei securitate naţională (Sursa foto: www.facebook.com/ Carl Lilian)

Carp Lilian, preşedintele Comisiei securitate naţională (Sursa foto: www.facebook.com/ Carl Lilian)

Deputaţii moldoveni au adoptat ieri un amendament la Codul Contravenţional, prin care se interzic pe teritoriul Republicii Moldova simbolurile ce reprezintă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei - "Z", "V" şi panglica Sfântului Gheorghe, informează zdg.md, conform Agerpres.

Astfel, pentru confecţionarea, vânzarea şi deţinerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei moldoveneşti sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice şi cu funcţii publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18.000 de lei.

Mai exact, se interzice confecţionarea, vânzarea, deţinerea în vederea răspândirii şi utilizarea în public a atributelor şi simbolurilor ce sunt utilizate în contextul unor acţiuni de agresiune militară, crime de război şi crime împotriva umanităţii, precum şi a propagandei sau glorificării acestor acţiuni.

"În contextul războiului din Ucraina şi a unor semne, litere care sunt folosite în agresiunea militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă, aceste semne sunt utilizate, din păcate, şi pe teritoriul R. Moldova. Pentru că aceste semne justifică în linii generale agresiunea militară asupra Ucrainei, am considerat că este important să modificăm legislaţia pentru a nu permite glorificarea acestora pe teritoriul R. Moldova", a declarat deputatul PAS Lilian Carp, preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, care a propus amendamentul

Legea respectivă va intra în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. mare greseala a facut Moldova ca nu s-a unit cu Romania la timpul potrivit

    1. Timpul "potrivit" este oricând!

    Deci au interzis primele litere din olodimir elenski. Nici nu mai poti sa scrii numele acestui criminal. Brava Moldava.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb