Sindicatul Naţional Loteria Română anunţă declanşarea conflictului de muncă

Andrei Stan
Companii / 27 septembrie 2016

Sindicatul Naţional Loteria Română (SNLR) anunţă, prin intermediul unui comunicat, că declanşează conflictul de muncă din cauza eşecului negocierilor pentru contractul colectiv de muncă la nivel de companie.

Sindicaliştii consideră inacceptabilă oferta Companiei Naţionale Loteria Română (CNLR SA) de creştere a salariilor pentru lucrătorii comerciali cu 50 lei şi cu 25 de lei pentru ceilalţi salariaţi, în condiţiile în care 80% din personal este încadrat la nivelul salariului minim pe economie, iar compania este producătoare de profit.

SNLR precizează: "Dintre cei 2.580 de salariaţi ai companiei, 1.899 sunt încadraţi la nivelul salariului minim, 215 au salarii între 1.251 lei şi 1.500 lei, iar alţi 145 au salarii încadrate între 1.501 şi 2.000 lei. Salariaţii nu au mai beneficiat de majorare salarială în ultimii opt ani, iar prin creşterea progresivă a salariului minim veniturile majorităţii salariaţilor au coborât spre baza piramidei salariale, ducând la situaţii în care un contabil este plătit la fel cu un lucrător comercial. Această situaţie a condus la o mare nemulţumire în rândul salariaţilor, mai ales în condiţiile în care compania anunţă an de an profituri semnificative. Spre exemplu, pentru anul 2016, compania are previzionat un profit de 67 de milioane de lei, realizând doar în primele şase luni un profit de 64 milioane lei".

Potrivit sursei citate, în ultimii ani, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), prin diferite rapoarte de inspecţie fiscală, a dispus amenzi în valoare de aproximativ 500 milioane lei, iar contestaţiile asupra acestor "dispoziţii discreţionare" ale inspectorilor ANAF nu au fost soluţionate, unele chiar de opt ani de zile.

"Aceste dispoziţii abuzive afectează negativ salariaţii companiei, deoarece, pentru anul 2015, salariaţii au fost privaţi de dreptul lor legal privind participarea salariaţilor la profitul companiei. Contractul colectiv de muncă la nivel de companie a fost valabil până la 30 iunie. Datorită modificărilor legislative care au trecut CNLR SA din subordinea Ministerului Finanţelor în subordinea Ministerului Economiei, precum şi schimbării Consiliului de Administraţie, sindicatul a acceptat prelungirea cu trei luni a contractului colectiv de muncă până la 30 septembrie 2016. Pe data de 29 august a avut loc prima întâlnire de negociere, în cadrul căreia sindicatul şi-a prezentat solicitările. În zilele de 5, 6 şi 7 septembrie au mai avut loc întâlniri ale părţilor aflate în negociere, când s-au discutat chestiuni care nu implică aspecte financiare. Menţionăm că nu ne-a fost prezentat un mandat scris din partea Consiliului de Administraţie, conform prevederilor legale", se mai arată în comunicatul sindicaliştilor.

În cadrul Consiliului de Administraţie din data de 6 septembrie, echipa de negociere din partea sindicatului a solicitat o intalnire care nu a fost acceptată, precizează SNLR.

Sindicaliştii mai afirmă: "Administraţia a adoptat mandatul de negociere salarială, cu oferta de a creşte cu 50 de lei salariile celor 1.780 de lucrători comerciali şi cu 25 de lei salariile altor 135 de lucrători. Ţinând cont de mandatul acordat de membrii de sindicat, echipa de negociere a considerat că această propunere este complet inadecvată. O asemenea creştere nu numai că nu duce la o distribuire puţin mai echitabilă a rezultatelor muncii (în condiţiile în care productivitatea a crescut), dar conduce la şi mai mari inechităţi în interiorul companiei. Prin aplicarea acestui tip de creştere, se aplatizează şi mai mult salariile din companie şi, în curând, va fi un singur nivel al salariului în Compania Naţională Loteria Română: salariul minim pe economie".

Prin urmare, Sindicatul Naţional Loteria Română atrage atenţia tuturor factorilor de decizie ai companiei că sunt întrunite premisele de declanşare a conflictului de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb