Sindicatul Tesa din sănătate şi Sindicatul cadrelor militare disponibilizate pichetează Ministerul Muncii

T.B.
Miscellanea / 16 iunie 2023

Sindicatul Tesa din sănătate şi Sindicatul cadrelor militare disponibilizate pichetează Ministerul Muncii

Membri ai Uniunii Naţionale a Sindicatelor Tesa din Sănătate şi ai Sindicatului cadrelor militare disponibilizate pichetează vineri Ministerul Muncii, nemulţumiţi de modul de aplicare a Legii salarizării unitare 153/2017, transmite agerpres.ro.

"Scopul este atenţionarea veşnicului ministru al Muncii, dl. Marius Budăi să aplice, în mod egal şi integral, după 6 ani de prorogări, Legea salarizării 153/2017', se menţionează într-un comunicat al comunicat al CNS Meridian.

Sindicaliştii susţin că acesta a fost şi obiectivul lor în toate acţiunile la care au participat alături de politişti şi CFR-işti, deoarece, de aplicarea integrală a acestei legi erau legate "reparaţiile" şi înlăturarea inechităţilor din legislaţia la pensiile şi civile şi militare.

"Dl. Budăi trebuie să înţeleagă că vremea tergiversarilor a trecut! Sunt 2 ani de când i-am prezentat argumentaţia juridică a renegocierii PNRR. Toate statele membre UE au făcut-o, România nu, refuzând în continuare, prin expresia "etapizare" să aplice legile salarizării şi pensiilor aşa cum au fost promulgate. După 6-7 ani de neaplicare, guvernele ne ameninţă cu noi legi care vor fi implementate tot "etapizat", adică deloc. Obiectivul lor real, trădat de "Ordonanţa austerităţii" este de a taxa în continuare munca sclavilor români, nu profitul stăpânilor externi. Vă aşteptăm, aşadar, cu însemnele noastre, mâine la orele 11.30, la Ministerul Muncii, pentru a-i demonstra d-lui Budăi, la primul dialog în calitate de "nou" ministru, că nici noi, "bunicii", nu ne mai lăsăm prostiţi!", se menţionează în comunicat.

Protestul are loc între orele 11:30-13:30, potrivit agerpres.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb