Actualizare 15:26 Iranul avertizează Arabia Saudită în legătură cu trimiterea de trupe în Siria
Iranul a avertizat astăzi Arabia Saudită în legătură cu trimiterea de trupe în Siria, după ce Riadul a anunţat că a desfăşurat avioane de luptă în Turcia, la baza de la Incirlik, informează AFP.
"Nu vom permite, cu certitudine, ca situaţia din Siria să evolueze conform voinţei "ţărilor rebele". Vom lua deciziile necesare când va fi momentul", a declarat adjunctului şefului Statului Major al forţelor armate, generalul Massoud Jazayeri, la postul de televiziune iranian în limba arabă Al-Alam.
Responsabilul a răspuns astfel la întrebarea dacă Iranul va suplimenta numărul consilierilor militari în Siria în cazul trimiterii de trupe saudite în această ţară.
"Teroriştii care se bat în Siria sunt oamenii Arabiei Saudite sau ai americanilor ori forţe reacţionare din regiune. Din ce ţară, dacă nu din Turcia, intră aceşti terorişti în Siria? Ce state, dacă nu ţările reacţionare arabe, îi susţin?", a continuat generalul Jazayeri.
"Astăzi, odată cu victoriile armatei siriene şi forţelor populare, vor să trimită trupe în Siria, dar e vorba doar de un bluff şi de un război psihologic", a adăugat el.
"Arabia Saudită a utilizat tot ceea ce îi stătea în putere şi astăzi, nu doar în Siria, dar şi în Yemen, a eşuat", a estimat generalul iranian.
Iranul, principalul sprijin regional al Siriei, susţine financiar şi militar regimul preşedintelui Bashar al-Assad, trimiţând pe teren "consilieri militari" şi voluntari care luptă alături de armata guvernamentală, aminteşte Agerpres.
(S.A.)
---------
Arabia Saudită a desfăşurat avioane de luptă la baza aeriană de la Incirlik, Turcia, cu obiectivul "intensificării" operaţiunilor împotriva grupării jihadiste Statul Islamic, a anunţat duminică un oficial de rang înalt din Ministerul Apărării de la Riad, informează AFP.
"Regatul saudit are astăzi o prezenţă la baza aeriană de la Incirlik, în Turcia", a declarat generalul de brigadă Ahmed Assiri, vorbind la postul Al-Arabiya.
"Avioane ale forţelor aeriene saudite sunt prezente (la Incirlik) cu echipajele lor pentru a intensifica operaţiunile aeriene (împotriva ISIS), în paralel cu misiunile purtate de la bazele aeriene din Arabia Saudită", a completat responsabilul militar.
Potrivit acestuia, desfăşurarea avioanelor urmează deciziei luate de coaliţia internaţională antijihadistă, săptămâna aceasta la Bruxelles, de a "intensifica operaţiunile aeriene împotriva Daesh", acronimul arab al Statului Islamic.
Răspunzând unei întrebări, generalul saudit a subliniat că desfăşurarea acestor avioane la Incirlik se înscrie în cadrul coaliţiei "conduse de SUA", neţinând de o "acţiune bilaterală" între Riad şi Ankara.
Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, a evocat sâmbătă o desfăşurare de avioane de vânătoare saudite la baza de la Incirlik, declarând şi că ţara sa şi Arabia Saudită ar putea desfăşura o operaţiune terestră împotriva ISIS în Siria, aminteşte Agerpres.
În interviul menţionat, generalul saudit a reiterat că Riadul este pregătit să trimită trupe la sol în Siria în cadrul coaliţiei antijihadiste.
"Există un consens în interiorul forţelor coaliţiei cu privire la lansarea de operaţiuni la sol, iar regatul (saudit) este angajat în acest consens", a indicat generalul Assiri, menţionând că "experţi militari se vor reuni în zilele următoare pentru a pune la punct detaliile, efectivele şi rolul fiecărui stat" din coaliţie.