Sistemul bancar european este ameninţat de implozia Turciei

Nu a trecut încă un an de când Donald Trump declara că "Statele Unite şi Turcia sunt mai apropiate ca niciodată".

Zilele trecute, administraţia de la Washington a anunţat dublarea tarifelor pentru importurile de oţel şi aluminiu din Turcia şi impunerea unor sancţiuni, pe fondul refuzului Ankarei de a elibera un pastor american acuzat de terorism.

Acest pretext a reprezentat catalizatorul pentru ceea ce pare implozia uneia dintre cele mai mari economii emergente.

Motivul adevărat al crizei îl reprezintă, însă, supraîndatorarea sectorului privat, care a ajuns la punctul de inflexiune după aproape două decenii de creştere explozivă a creditării.

Mai mult, atât companiile cât şi populaţia au luat cele mai multe credite în valută, iniţial în dolari, iar după 2011 în special în euro.

Din 2002 până în 2008, soldul datoriei externe a sectorului privat din Turcia a crescut de aproape cinci ori (vezi graficul 1).

A urmat "reculul" din 2009, după care s-a reluat creşterea accelerată, pe fondul dobânzilor zero din SUA şi zona euro şi a lansării programelor de tipărire.

Datoria externă totală pe termen scurt a înregistrat o creştere explozivă mai ales între 2010 şi 2015, când a ajuns la un record de circa 135 de miliarde de dolari (vezi graficul 2).

Ultimele date ale băncii centrale, din luna mai 2018, arată că valoarea exprimată în dolari a datoriei externe pe termen lung a sectorului privat era de aproape 223 de miliarde, din care 133 de miliarde era valoarea creditului în dolari, iar 65 de miliarde de euro valoarea creditului în moneda unică europeană.

Din punct de vedere al originii creditului extern acordat sectorului privat din Turcia, Europa se află, de departe, pe primul loc (vezi graficul 3).

După cum se observă, băncile europene au acordat credite atât în euro cât şi în dolari, iar acum Banca Centrală Europeană se teme de o posibilă contagiune a crizei financiare din Turcia către sistemul bancar european, în condiţiile în care lira turcească s-a prăbuşit faţă de euro şi dolar la sfârşitul săptămânii trecute (vezi graficul 4).

"Bancherii din Europa aşteaptă intervenţia divină", scria recent Bloomberg, care aminteşte că decizia gigantului financiar Citigroup, care a ieşit din Turcia în 2015, pare "tot mai inspirată".

Spre deosebire de Citi, marea bancă spaniolă BBVA a decis să accelereze ritmul investiţiilor din Turcia după încercarea de lovitură de stat din 2016, pe fondul unor declaraţii extrem de optimiste ale directorului său general, care vedea o "mare oportunitate" în Turcia, după cum mai arată Bloomberg.

Acum, BBVA este una dintre băncile de importanţă sistemică, alături de UniCredit şi BNP Paribas, care creează probleme autorităţilor europene de supraveghere.

"BCE este îngrijorată că debitorii turci nu pot face faţă deprecierii lirei şi vor intra în incapacitate de plată", scria Financial Times la sfârşitul săptămânii trecute, iar această informaţie nu a condus doar la căderea acţiunilor bancare, ci şi la deprecierea accelerată a monedei unice faţă de dolar şi la aprecierea puternică a francului elveţian.

După depăşirea pragului de 6 TRY/USD, analiştii de la Goldman Sachs au arătat că "atingerea pragului de 7,1 TRY/USD poate determina erodarea excesului de capital al băncilor", în condiţiile în care băncile din Spania au o expunere de 83,3 miliarde de dolari faţă de Turcia, cele din Franţa de 38,4 miliarde, iar cele din Italia de circa 17 miliarde, conform celor mai recente date de la BIS (Bank for International Settlements). Valorile reprezintă echivalentul în dolari al expunerilor cumulate pentru toate valutele, inclusiv moneda locală.

Conform unei analize de la JP Morgan, preluată de Zerohedge, acum nu mai este suficientă nici majorarea substanţială a dobânzii de politică monetară, a cărei evoluţie recentă a fost puternic influenţată de presiunile exercitate de preşedintele Recep Tayyip Erdogan asupra băncii centrale.

Efectele crizei din Turcia depăşesc, însă, cu mult implicaţiile expunerilor directe ale băncilor europene. Importurile Turciei din Europa se pot reduce semnificativ, pe fondul crizei de lichidităţi şi a exploziei riscului de credit, iar autorităţile de la Ankara pot face "surprize" în ceea ce priveşte fluxul imigranţilor către Europa, în condiţiile în care preşedintele Erdogan a declarat că "Statele Unite au declanşat un război economic împotriva Turciei", iar "refuzul de a inversa această tendinţă a unilateralismului şi lipsei de respect va obliga Turcia să-şi caute noi prieteni".

Este posibil ca în perioada următoare să asistăm la o detensionare a situaţiei, pe fondul unor concesii din partea Ankarei, cum ar fi eliberarea pastorului american, însă situaţia nu poate reveni la "normalitatea" ultimelor două decade, care a condus la "acumularea" unor datorii nesustenabile.

Noua "normalitate" nu înseamnă decât o "iarnă economică şi financiară", inevitabilă după o "supraîncălzire" îndelungată. Poate că această "iarnă" va mai fi amânată, însă nu poate fi evitată.

Pregătirea pentru consecinţele sale economice şi politice ar fi trebuit să înceapă demult.